„Datoria ne împiedică să spunem nu atunci când vrem să spunem nu. Datoria ne leagă de un viitor de relații violente din care vrem să fugim. Datoria obligă la menținerea unor legături care s-au destrămat, dar în care suntem ținute captive de o obligație financiară pe termen mediu sau lung. Datoria este cea care împiedică autonomia economică, inclusiv în economiile puternic feminizate. Și, în același timp, nu putem să nu remarcăm ambivalența sa: datoria permite, de asemenea, anumite mișcări. Cu alte cuvinte, datoria nu doar fixează; în unele cazuri, face posibilă mișcarea. Gândiți-vă, de exemplu, la cei care se îndatorează pentru a emigra. Sau la cei care se îndatorează pentru a-și lansa propria inițiativă economică. Sau cei care se îndatorează pentru a fugi. Dar un lucru este limpede: fie ca fixare, fie ca posibilitate de mișcare, datoria exploatează o viitoare disponibilitate pentru muncă; ea ne constrânge să acceptăm orice fel de muncă atunci când ne confruntăm cu obligația preexistentă a datoriei. Datoria flexibilizează în mod obligatoriu condițiile de muncă care trebuie acceptate și, în acest sens, este un instrument eficient de exploatare. Astfel, datoria organizează o economie a supunerii care nu este nici mai mult nici mai puțin decât o economie specifică a violenței.” (Luci Cavallero & Verónica Gago)
