„Focuri de artificii inundau vazduhul in cinstea sarbatoritilor, scriind printre stele numele lor: Dalian, un singur nume, asa precum in piepturile lor batea o singura inima, salasluia un singur suflet. Craiul Mixandru, care lipsise cateva clipe de la sarbatoare, se intoarse si, sarutandu-i pe cei doi printi, pe care ii iubea mai mult decat orice pe lume, le darui doua minunate sabii albastre, cu manerele incrustate cu safire, graindu-le astfel. […]
Iata, insa, ca, intr-o zi, cumplitul dragon de foc cu trei capete se napusti asupra celor doua regate, varsand flacari otravite pe guri si pe nari, pustiind gradinile, ogoarele, viile, livezile, padurile. Cei doi printi isi luara sabiile fermecate, primite in dar de la nasul lor, si pornira sa il infrunte. Il gasira intr-o padure de molizi, arzand copacii din radacina. Printii se napustira asupra fiarei, izbind-o deodata, unul in capul din dreapta, iar celalalt in capul din stanga. Capetele dragonului zburara cat colo, rostogolindu-se, ca niste mingi de foc, in raul ce curgea la marginea padurii. Dragonul scoase un urlet infricosator, de se cutremura padurea, si se prabusi la pamant. Se zbatea intre viata si moarte, caci mai avea un singur cap, capul cel din mijloc.” (fragment din Ramona Maria Bochie, Nu ma uita!)
