De fiecare data cand ma despart, fie si pentru scurt timp, de Alexa Visarion, devin nostalgic. Mult timp nu am stiut sa-mi explic sentimentul acesta. Foarte tarziu, am inteles ca exersam ceea ce, inspirat chiar de el, am numit „nostalgia valorii”. Caci Alexa Visarion, cu rigorile si principiile sale, cu incandescentele si glacialitatile sale, cu neobisnuit de intensul sau mod de a gandi, trai si practica arta, intrupeaza modelul clasic al intelectualului autentic. De aici si un falfait de singuratate care il insoteste pretutindeni…
Cartea de fata o citesc asemenea unui vechi si misterios tratat despre ceva foarte pretios ce ne-a devenit, din pacate, tot mai nelamurit. E o carte nelinistitoare caci, vorbind despre fapte si oameni reali, anunta totodata pericolul absentei, al irepetabilitatii. Sadeste in cititor bucuria unor revelatii, dar si sentimentul unor indefinibile pierderi, operand, subtil, elegant, volatil, cu doua categorii fundamentale ale umanului: Nostalgia si Valoarea. E o carte-insula ce te poate salva din naufragierea in derizoriul prezentului… (Calin Ciobotari)
