„Noi suntem romani“ este titlul unui cantec patriotic. „Nimeni nu-i perfect“ este ultima replica din filmul Unora le place jazzul. Chiar daca pare straniu, cele doua enunturi nu se bat cap in cap. Intre ele exista de fapt o legatura pe care viata in Romania de azi o strange de la o zi la alta. Desfasurati in paralel cu musicalul de mare succes „Mama Pandemia“, ultimii doi ani de viata romaneasca te pun in situatia de-a duce frecvent mainile la cap: fie pentru atingerea fruntii fierbinti, fie pentru smulgerea parului. Tragicomedia nationala e surprinsa aici in cateva zeci de texte din care scot capul tovarasi de drum mai vechi sau mai noi: exceptionalismul, reflexul de obedienta, ciubucul, discursul urii, bunul-plac si prostul-gust. De ras si de plans. De citit si de cazut pe ganduri.
RADU PARASCHIVESCU (n. 1960, Bucuresti) traieste in Balta Alba si se viseaza la Roma. E mefient fata de avioane, reptile si sfaturile medicilor. Croieste articole pentru ziare si reviste, traduce romane, se ocupa cu hermeneutica ofsaidului in emisiuni de analiza fotbalistica si – mai rar decat i-ar placea – scrie carti. Are cativa prieteni francezi de nadejde (Millefeuilles, Plaisir Sucré, Macaron etc.), fara sa-si fi tradat prima iubita: ciocolata de casa. Se imbata cu vocea lui David Gilmour si chitara lui Mark Knopfler. La Humanitas, domiciliul lui profesional, publica niste carti de „Rasul lumii“. Se indragosteste repede si-i trece greu. Detesta cliseele, laptele si broccoli. A scris despre nesimtiti, Inès de Castro, Maradona si Caravaggio.
