Nerabdarea inimii

1913. Intr-un orasel austriac de garnizoana, ofiterul de cavalerie Anton Hofmiller e invitat la castelul bogatului proprietar Kekesfalva. Cind petrecerea e in toi, tinarul o invita la dans pe fiica gazdei, fara sa stie ca e paralizata – iar apoi, vrind sa-si repare stingacia, face greseli dupa greseli, pe care le pune pe seama a ceea ce Stefan Zweig numeste „nerabdarea inimii”. E singurul roman pe care Zweig l-a scris pina la capat, iar personajele sale sint martori nauci ai propriei catastrofe, simboluri ale unei civilizatii in plin dezastru, dar care nu gaseste puterea sa se impotriveasca ritmului ametitor al unui ultim vals. Stralucitor si rafinat, scrisul lui Zweig e ceea ce ramine din lumea inghitita de nebunia secolului XX. O sfisietoare poveste de dragoste, in care vedem cum soarta ii face orbi pe-aceia pe care vrea sa-i piarda.

„Exista doua feluri de mila. Una, lipsita de curaj si sentimentala… de fapt doar o nerabdare a inimii… si cealalta… singura care conteaza, mila nesentimentala, dar creatoare, care stie ce vrea si e decisa sa sufere rabdatoare impreuna cu celalalt si sa reziste pina la ultima consecinta a efortului sau si chiar dincolo de aceasta. Numai daca mergi pina la sfirsit, pina la finalul definitiv si amar, numai daca posezi o cantitate inepuizabila de rabdare iti poti ajuta semenii. Numai daca prin aceasta esti dispus sa te jertfesti pe tine insuti – atunci si numai atunci!”

„In Nerabdarea inimii, Zweig urmareste cronica unei relatii tragice, fara speranta, dar o face in asa fel incit nu-si descurajeaza cititorul, nu-i fura entuziasmul, intr-o poveste plina de capcane psihologice pe care numai un scriitor cu experienta si un om care a trait multe poate spera sa le depaseasca.” (The New York Times)

„Zweig are o abilitate impresionanta: aceea de a ne face sa-i citim romanul de parca schimbarile emotionale violente ale personajelor sale ar fi si ale noastre.” (The Sunday Telegraph)

Nascut in familia unui industrias instarit, Stefan Zweig (1881-1942) si-a facut studiile la Berlin si la Viena. Calatoreste mult inca din tinerete (in Statele Unite, Franta, Anglia, India), o cunoaste pe prima sa sotie, Friederike von Winternitz, si se stabileste la Salzburg. Este foarte popular in cercurile artistice din intreaga Europa si este prieten, printre altii, cu Arthur Schnitzler, Sigmund Freud si Richard Strauss. In 1930 este deja unul dintre cei mai tradusi scriitori austrieci in viata, iar povestirile si biografiile lui devin bestselleruri aproape imediat dupa aparitie. Opera sa ajunge sa fie tradusa in peste treizeci de limbi. Odata cu venirea la putere a lui Adolf Hitler, Zweig paraseste Austria, stabilindu-se temporar in diverse locuri: Londra, Bath, New York si, mai tirziu, Rio si Petrópolis, in Brazilia. A scris proza (Frica, Scrisoare de la o necunoscuta – aparute la Editura Polirom in 2016 –, Amoc, Simturi ratacite, Suflete zbuciumate, Douazeci si patru de ore din viata unei femei), biografii (Maria Antoaneta, Maria Stuart, Triumful si destinul tragic al lui Erasm din Rotterdam, Magellan) si memorialistica (Lumea de ieri). In 1942, cind se sinucide alaturi de cea de-a doua sotie, Lotte, in Petrópolis, Stefan Zweig este deja unul dintre scriitorii celebri ai lumii. Opera lui a inspirat filme de succes, precum The Grand Budapest Hotel (2014), cistigator a patru Premii Oscar si cinci Premii BAFTA.