Aceasta lucrare investigheaza nasterea romanului neovictorian in contextul dezvoltarii neovictorianismului ca eveniment cultural. Primul capitol al acestei lucrari analizeaza evolutia termenului „neovictorianism” din momentul primei aparitii si pana la incercarile recente de a gasi o definitie suficient de flexibila pentru a permite un nivel rezonabil de consens cu privire la identitatea sa complexa si o canonizare a romanelor acceptate ca fiind neovictoriene.
In ceea ce priveste urmatoarele patru capitole ale acestei lucrari, ele au fost directionate catre analizarea unui numar de romane publicate intre anii 1969 si 2011. Selectarea unui set eterogen de romane a asigurat cea mai larga acoperire posibila a clasificarilor prezentate de critici, asa cum au fost expuse in primul capitol.
Timpurile noastre par sa fi surprins romanul neovictorian in plin proces de intoarcere la o ordine care inca nu a avut timp sa se manifeste intr-un mod evident, desi cateva principii ale sale sunt clare. Romanul neovictorian nu renunta la tentatia unei docilitati obediente si misiunea de a exprima anxietate si disconfort fata de paradigmele existente este inca prezenta in astfel de romane recente.
