Neglijarea emotionala si adultul in psihoterapie. Consecintele de lunga durata ale dezacordajului timpuriu

Cati terapeuti nu au fost pusi in dificultate de lentoarea cu care se schimba unii clienti care se prezinta la terapie din cauza anxietatii si stresului, care lasa impresia ca se lupta cu viata si ca totul li se pare extrem de greu, care sunt politicosi, timizi si par sa nu fie prea mult in contact cu trairile lor? Adultii care au fost neglijati emotional in copilarie prezinta inca urme ale experientei de a fi fost ignorati de persoanele de ingrijire. Bazandu-se pe bogata sa experienta clinica si pe teorii din psihologie si neurobiologie, autoarea adreseaza dificultatile intampinate in psihoterapia adultilor care au fost copii neglijati emotional, oferind atat o descriere a experientei subiective a acestor clienti, cat si modele de interventie terapeutica eficienta, exemplificate prin ample ilustrari clinice.

Kathrin A. Stauffer este psihoterapeut specializat in psihoterapie corporala si EMDR. Lucreaza in practica privata in Cambridge si Londra.

Copiii neglijati e posibil sa traiasca intr-o lume inghetata, in care orice miscare pe care o fac le poate ameninta siguranta fragila si in care este mai bine sa se faca mici, sa stea nemiscati si sa incerce sa tina viata la un nivel constant. Miscarea, exuberanta, a vrea mai mult si a fi mare, spontan sau impulsiv sunt, toate, extrem de periculoase pentru copiii neglijati, oricat de mult ar vrea sa faca sau sa fie aceste lucruri – si invidiaza oamenii care le au. E usor de observat ca aceasta atitudine pe care o adopta in mod intuitiv nu-i ajuta cu nimic sa-si imbunatateasca viata pe termen lung, ci ajunge sa le secatuiasca si viata, asa cum le e secatuita mintea. – Kathrin A. Stauffer

E dificil de lucrat cu Mortimer – de obicei e anxios cand intra in cabinet si-i e greu sa inceapa. Daca astept sa vorbeasca el, anxietatea ii creste rapid. Imi simte tacerea ca pe o pedeapsa si ca pe o presiune sa aiba rezultate. Se simte rusinat de multe, daca nu de majoritatea incercarilor mele de a-i reflecta trairile. Ii este greu sa vorbeasca despre ceea ce simte, fie pentru ca nu simte nimic, fie pentru ca nu-si poate gasi cuvintele sa se exprime. Nu-i place sa vorbeasca despre copilaria lui deoarece pare nerecunoscator fata de parinti. Stie cateva lucruri care i s-au intamplat si care nu sunt in regula, insa nu vede ce rost are sa vorbeasca despre ele intruna. Sedintele cu Mortimer sunt ca si cum am fi inconjurati de usi inchise si ca si cum s-ar tranti si mai multe usi ori de cate ori incerc sa gasesc una deschisa. Ma gandesc ca asa este sa te afli in mintea sa – o permanenta bajbaire in cautarea unei evadari, fara s-o gaseasca niciodata. Mie asta mi se pare o ingrozitoare tortura. – Kathrin A. Stauffer