Fenomene stranii, atragatoare, dar si infricosatoare. Observatii pe care Viktor Schauberger a avut sansa sa le faca in timpul petrecut in mijlocul naturii. Neobisnuit, dar in mod cert real. Ce se petrece in natura? Ce efecte necunoscute declansam din cauza propriei ignorante si cum putem opri acest proces trist al distrugerii ritmurilor naturale? Nimeni in afara de Viktor Schauberger, acest vrajitor al apei, nu este mai in masura sa ofere solutii practice problemelor cu care ne confruntam – catastrofe nemaiintalnite, tot mai violente si mai extinse: tornade, ploi torentiale, inundatii, seceta, cutremure, caderi de zapada in anotimpuri nepotrivite si valori termice extreme. A simti natura inseamna a ne vindeca – pe toate nivelurile, caci in absenta unui ritm natural sanatos, orice altceva legat de sanatatea noastra fizica, psihica si emotionala este imposibil de realizat.
"Din cand in cand atipeam si pierdeam notiunea timpului si a spatiului. Trebuie sa fi fost spre miezul noptii cand a inceput totul. O flacaruie rosiatica a izbucnit din pamant, in fata mea. La inceput am crezut ca am fost neatent cand mi-am aprins pipa si ca am dat foc padurii. Insa eu nu fusesem in locul in care izbucnise focul. Trebuie sa fie o iluzie optica, mi-am spus, continuand sa ma uit intr-acolo. Dar cand un ou de foc a iesit din pamant, am crezut ca ochii imi joaca feste. Cu capatul mai ingust indreptat in jos, oul statea nemiscat pe un fel de movila si raspandea o lumina de un galben-pal. Eram deja in picioare si priveam cu ochi mari acest spectacol straniu, tremurand de frica si de frig. Flacara a crescut pana a ajuns la vreo doi metri inaltime si un metru latime.
Era o priveliste magnifica, dar nepamanteana. Voiam sa fug cat ma tineau picioarele, pentru ca mi-am adus aminte de povestile supranaturale pe care le auzisem la roata de tors, in noptile de iarna din copilarie.
Dar unde era sa fug? Nu puteam decat sa tin strans in mana arma de vanatoare si sa ma apropii cu mare grija de acea lumina stralucitoare. Recunosc, cu cat ma apropiam mai mult, cu atat imi tremurau mai tare genunchii. La un moment dat am ajuns in fata acelei lumini incolore. Plutea la cativa centimetri deasupra unei movilite acoperite cu flori albe ca zapada. Cu multa grija, am varat in flacara pioletul cu varf de otel. Nu am simtit nici miros, nici caldura. Toata povestea mi-a starnit curiozitatea, asa ca am apropiat mana de acest ou de lumina, dar nu am simtit nimic si nici nu mi-am vazut umbra mainii. Apoi, cu varful pioletului, am ridicat iarba de sub ou (…)” ( fragmente din Natura ca Profesor, Viktor Schauberger).
"Trebuie”, asa cum spune Viktor Schauberger, "sa percepem lumea nu ca pe o actiune, ci ca pe o reactiune”, pentru ca numai asa vom putea sa ajungem la adevaratele cauze ale lucrurilor si sa intelegem pericolele care ne ameninta astazi.
