General | |
---|---|
Publisher | Schubert & Franzke |
Year | 2021 |
Others | |
Language | Română |
Identification | |
ISBN-13 | 5948490930337 |
Format | |
Dimensions | 10x23 cm |
Pages | 1 |
Cover | Paperback |
Munții Bihorului. Platoul Padis – Hartă de drumeție
22,20 lei
Publisher | Schubert & Franzke |
---|---|
Year | 2021 |
Language | Română |
Pages | 1 |
Munţii Bihorului se desfăşoară in zona centrală a Munţilor Apuseni, fiind delimitaţi în partea nordică de Munţii Vlădeasa, în partea nord-estică de Munţii Gilău, în partea estică de Muntele Mare, în partea sudică şi sud-estică de Munţii Metaliferi, în partea vestică de Munţii Codru Moma, iar în nord-vest de Depresiunea Beiuş.
În Munţii Bihorului, se găsesc numeroase chei, peşteri, ponoare şi izbucuri, această zonă a ţării numărându-se printre cele cu cel mai dezvoltat relief carstic. Cea mai mare altitudine a acestor munţi, de 1849 metri, se înregistrează în Vârful Cucurbăta Mare, cunoscut şi ca Vârful Bihor. Pe lângă cel mai înalt vârf al masivului, alte piscuri ce atrag atenţia pasionaţilor de drumeţie sunt: Vârful Cucurbăta Mica, Vărful Piatra Grăitoare, Muntele Găina Cruce.
Există de asemenea în această zonă şi câteva atracţii naturale renumite, precum: Cetăţile Ponorului, Peştera Gheţarul de la Scărişoara, Peştera Urşilor, Peştera Gheţarul de la Vârtop, Cetatea Rădesei, Platoul carstic Lumea Pierdută sau Groapa Ruginoasă. Tot aici, pot fi vizitate şi alte obiective, mai putin cunoscute, însa cu un potenţial încântător: Peştera Poarta lui Ionel, Peştera Porţile Bihorului, Cheile Ordâncuşei, Cascada Vârciorog sau Cascada Pătrăhăiţeşti.
Harta Munţilor Bihorului – Platoul Padiș poartă indicativul MN17, ceea ce-nseamnă că este al şaptesprezecelea număr din colecţia „Munţii Noştri”.
Harta s-a editat folosind cele mai actuale tehnici de cartografiere şi s-a tiparit pe hârtie rezistentă la umiditate. Este uşor de citit şi simplu de utilizat datorită stilurilor de reprezentare cartografice, specifice firmei Schubert & Franzke şi datorită structurării practice ale informaţiilor. Totul este la îndemână, exact acolo unde este necesar, fiind utilă atât pasionaţilor de drumeţii cât şi profesioniştilor.
Platoul Padiş apare la o scară mai detaliată: 1 : 25 000.
Toate traseele au fost parcurse pe teren cu GPS-ul. Acestea sunt descrise în detaliu în limbile română şi engleză, unele trasee având ataşate imagini reprezentative. Fiecare traseu are o casetă tehnică conţinând: marcajul turistic verificat pe teren, ruta traseului, profilul cu punctele de reper mai importante, date referitoare la dificultate, lungime, urcuş total, coborâre totală, timp de parcurgere dus-întors, practicabilitate în funcţie de anotimp etc. Harta conţine şi un caroiaj UTM, un sistem de coordonate metric, fiind util în măsurarea rapidă a distanţelor pe hartă. Umbrirea şi curbele de nivel scot în evidenţă relieful, uşurând orientarea.
Aplicaţiile disponibile pe platformele iOS şi Android vor risipi aura nostalgică a hărţii, conferind produsului complexitatea tehnică obligatorie secolului în care trăim.
Să vă bucuraţi de această hartă, sus pe culmile însorite ale Munţilor Bihorului, scrutând în zare culmile vecine, cele care vor da în curând numele următoarelor hărţi din colecţia „Munţii Noştri”.