Succesul (si tocmai catre el tinde atat omul credincios, cat si cel necredincios, si in sfera pamanteasca, si in cea cereasca) – nu este o cale de mijloc, ci o coincidenta intre scop si rezultat. Societatea propune
criteriile sale in ceea ce priveste succesul. De exemplu, se spune: „Rau este acel soldat care nu vrea sa devina general” – dar este destul de clar ca cei mai multi dintre soldati nu urmaresc deloc sa devina
generali si multi dintre ei, fiind soldati de rand, isi stabilesc ca obiectiv: sa obtina gradul de fruntas.
Pe langa criteriile exterioare, exista si parerile launtrice ale omului cu privire la succes si armoniadintre ele ajuta la formarea obiectivelor in viata. Astfel, in mod constient sau inconstient omul isi stabileste
obiective si tinde sa le realizeze. Daca totul se aranjeaza sau iese chiar mai bine decat si-a dorit el, omul isi spune in sinea sa ca a dobandit succes si tot asa spune despre el si societatea. Dar mai exista
o unitate de masura, care este cea mai importanta: pentru omul credincios este necesar ca obiectivele sale sa coincida cu Pronia lui Dumnezeu.
