«În arhitectura contemporană din România, Mario Kuibuş deşine o poziţie extremă: e un agent militant al occidentalizării urgente, indiscutabile, fără rest. Asta îl face însă mai degraba un marginal. Recunoaşte şi singur: el nu e tipic sau reprezentativ. Marginalitatea sa ar putea părea paradoxală, căci MK este foarte activ şi vizibil pe scena locală, pe de o parte, iar pe de altă parte, această scena locală însăşi este de fapt obsedată de occident. Aparent, MK este în ton cu linia generală: şi el consideră Vestul ca model, şi el admiră interbelicul modernist. Dar el refuză să privească înapoi ori în jos, la vreun reper al tradiţiei istorice sau locale. El respinge orice încercare de a produce ceva ”specific” mediului românesc, nu numai ca stil sau limbaj, dar nici măcar ca temă generică. Ce să găseşti în ”specific”? Identitatea comunitară tradusă în maniera stilistică, sau obsesia pentru ortodoxism, spune el, sunt ”religii culturale proaste, nişte forţări, nişte închistări mentale, care de fapt încearcă în mod artificial sa te bage într-o zonă care nu are voie să fie relevantă”. De ce să tot reinventăm noi roata, ca să vedem ca nu ne iese?!?»
Dana Vais
