Momentele si schitele lui Caragiale, care au incantat si au educat nenumarate generatii – de copii, dar si de adulti –, se bucura acum de noi si inspirate ilustratii.
Umorul, ironia fina in fata moravurilor societatii, comicul si naratiunea savuroase ale lui Caragiale se imbina cu ilustratiile fermecatoare ale Dianei Tivu, aducand in fata cititorilor un univers familiar si indragit, care reuseste, in mod remarcabil, sa surprinda si sa captiveze din nou publicul.
Cuvant din partea ilustratoarei:
„Cat am fost copil, pentru mine «teatru» a insemnat Caragiale. Am fost, pe rand, doamna Ftiriadi, mamitica lui Bubico, Zoe Trahanache si Mam’mare a lui Goe in scenetele pe care le jucam la scoala si la clubul de teatru – pretioase amintiri, care nu contenesc sa-mi aducă zambetul pe buze. Personajele lui le-am folosit ca sablon sa masor lumea in care am crescut, iar critica voioasa asupra societatii a devenit parte din propria-mi voce interioara.
Ani mai tarziu, am dat viata scrierilor lui in culori. Am cautat sa imaginez o reprezentare scenografica, cu decoruri de teatru, am ales actorii potriviti, recuzita si costumele de epoca, apoi am aprins luminile scenei. Spectacolul este gata sa inceapa ori de cate ori este deschis acest volum.
Citindu-l si ilustrandu-l pe Caragiale acum, la inceput de secol XXI, nu pot sa nu aplaud lentila prin care alege sa vada lumea si naravurile ei, dar si cat de actual a ramas.” Diana Tivu, ilustratoare
„Nimeni inaintea lui, numai Creanga in acelasi timp cu el, destui de putini dupa dansii au fost scriitori care au adus in notarea graiului viu aceeasi preciziune a auzului, aceeasi intuitie exacta a sintaxei vorbite, a vocabularului si a inflexiunilor care ne uimesc in proza lui Caragiale. Recititi oricare din paginile lui Caragiale, adevarul vorbirii este izvorul incantarii mereu reinnoite pe care o sorbim din ele. Omul nu monologheaza insa in paginile acestea. Vorbirea lui este o intrebare sau un raspuns. Oamenii lui Caragiale se gasesc totdeauna in actiune, in actiunea orala, adica in dialog.” – Tudor Vianu
„Opera lui Caragiale e subestimata de catre unii sub motiv ca ea zugraveste moravurile si ca acestea sunt efemere. N‑ar mai exista bunaoara deputati agramati si comisari escroci. Cu toate acestea, exista tipuri sociologice, precum exista categorii individuale, si piesa de moravuri nu sta mai prejos decat piesa de caracter. In virtutea inegalitatii eterne intre indivizi, vor fi totdeauna parveniti care sa foloseasca paiatereste formele in care au intrat de curand. Din observatiile de moravuri vin mai ales bufoneria, farsa grasa, iar studiul atitudinilor sociale vesnice s‑a concentrat in cateva formule fara gres, constituind un comic aproape pur.” – George Calinescu
