Mitul lui Sisif. Eseu despre absurd

Ce sens are o viata de om cind lumea insasi se dovedeste lipsita de sens? Publicat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial si devenit una dintre cele mai marcante opere ale secolului XX, Mitul lui Sisif este o cautare filozofica a unui raspuns la intrebarea epocii si o expunere magistrala a teoriei absurdului, pe care Albert Camus a dezvoltat-o in toata opera sa, despartindu-se de ideile nihiliste si existentialiste din perioada, cu care a fost asociat in nenumarate rinduri. Pornind de la o meditatie asupra sinuciderii ca raspuns la intrebarea daca viata merita sau nu traita, Camus isi poarta cititorul intr-o explorare a ideilor moderne despre conditia umana – de la Nietzsche si Kierkegaard la Dostoievski si Kafka –, la capatul careia omul modern, coplesit de angoasa si oglindit exemplar in figura tulburatoare a damnatului Sisif, va descoperi calea si singurul sens de a trai in aceasta lume fara sens – revolta, libertatea si pasiunea vietii prin constientizarea si imbratisarea absurdului ce guverneaza intreaga existenta.

„Paginile urmatoare evoca o sensibilitate absurda prezenta sporadic de-a lungul secolului – si nu o filozofie absurda, pe care vremurile noastre, la drept vorbind, nici nu au cunoscut-o. O onestitate elementara ne obliga sa aratam din capul locului ce datoreaza ele unora dintre spiritele contemporane. Departe de mine intentia de a trece sub tacere acest lucru, dimpotriva, ele vor fi citate si comentate pe tot parcursul acestei lucrari. […] Il vad pe acest om coborind cu pas greoi, dar masurat, indreptindu-se spre chinul al carui sfirsit nu il va cunoaste. Momentul acesta asemenea unei respiratii, care se intoarce cu aceeasi certitudine precum nefericirea lui, momentul acesta este cel al constientizarii. In fiecare clipa in care paraseste culmile si coboara, apropiindu-se din ce in ce mai mult de birlogul zeilor, el este superior destinului sau. Este mai puternic decit stinca lui.” (Albert Camus)

Albert Camus (1913-1960), romancier, dramaturg si filosof francez nascut in Algeria, a absolvit Universitatea din Alger si a fost citiva ani jurnalist la Alger républicain. In timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial a fost membru al Rezistentei Franceze si editor al publicatiei clandestine Combat. Dupa razboi a colaborat la publicatii prestigioase din Franta, fiind una dintre vocile influente ale stingii democrate. Tot in aceasta perioada a publicat o serie de romane si eseuri filosofice cu impact persistent, printre care Strainul (1942), Mitul lui Sisif (1942), Ciuma (1947), Caderea (1956), Exilul si imparatia (1957). In 1957, la doar 44 de ani, Camus a primit Premiul Nobel pentru Literatura.