Mitopoesis sau singurătatea oului de cerb

„Poemele Alinei Bîrsan sunt populate de creaturi, de arătări aflate în perpetua căutare a unei forme care să li se potrivească. Toate sunt supuse schimbării, celor mai insolite metamorfoze, cu o anumită grație, sub asaltul unei fantezii abstruze, care mizează pe sinestezii, oximoroane, viziuni onirice și o gesticulație suprarealistă: Totul se transformă în totl și se diluează în tot, în poezia ei, cu riscul căderii în virtual, mecanică goală, provizorat și artificialitate. Nu este deloc întâmplătoare invocația bunătății lucrurilor simple, care, împreună cu inserțiile unor comentarii laconice ale Celuilalt – o voce doar, vagă, evanescentă – le conferă un aer atașant, de subtilă colocvialitate.

Poemele Alinei Bîrsan pretind a fi citite și răscitite, căci imageria lor e de un insolit cu totul aparte, iar modul în care de obicei cade tușa finală este cu adevărat admirabil: port o trenă lungă ca un vis, lucrez mereu la voalul/ de cuvinte/ ce-mi modelează unduirile corpului.” – Mircea Petean