Miska

Ce e in sufletul unui urs de plus?

Miska nu mai vrea sa fie o jucarie oarecare, nebagata in seama si supusa toanelor fetitei capricioase la care locuieste. Decat asa, mai bine sa plece, isi spune el si iata-l pornind la drum prin padurea inzapezita si fara margini. E bine sa fii liber, lumea larga e minunata si poti sa gasesti in ea tot ce-ti trebuie: si prieteni, daca ai chef de joaca, si ceva de mancare – un urs de plus, stie toata lumea, e un urs adevarat, deci foarte pofticios – si un loc unde sa tragi un pui de somn.

Dar Miska afla ca ziua in care s-a hotarat sa plece e chiar Ajunul Craciunului, o zi in care e bine sa faci o fapta buna. Sa ajuti la impartirea darurilor de Craciun e o fapta buna? Desigur, mai ales ca e o aventura nemaipomenita sa strabati orase si sate din lumea intreaga, casa dupa casa, cu un ren si sania lui fermecata. Dar, ajunsi la ultima casa, o coliba saraca dintr-o margine de sat, Miska si renul descopera ca in sacul cu daruri nu mai e nimic. Cineva a gresit undeva, poate spiridusii Mosului – dar acum asta nu mai are importanta. Cum se va simti acel copil de dimineata, cand se va trezi si isi va vedea ghetele goale, fara niciun cadou?

Rezolvarea e usor de intuit chiar si de copiii mai mici, a caror capacitate de empatie nu trebuie subestimata. Desigur, Miska va deveni chiar el cadoul pentru ultimul copil de pe lista Mosului, iar in acest moment povestea se ridica de la nivelul unui text simplu – inca unul – pe tema Craciunului, la cel al sublimului si sensurilor profunde, dar in acelasi timp usor de inteles. Faptul ca Miska se ofera pe el insusi cadou, fara intrebari, fara conditii, unui copil pe care nu-l cunoaste nu e altceva decat un gest total de iubire. Daca un ursulet de plus – un personaj banal, intalnit in atatea si atatea povesti – poate sa faca asa ceva, oare de ce minuni sunt in stare sufletele noastre de oameni, in lumea cea adevarata?