Cat de frumoasa devina singuratatea nesfarsita cand este insotita de rugaciune! Ceasurile se duc, unul dupa altul, ca si cartile de joc, iar tu inaintezi de mana cu iubirea catre plecarea plina de racoare. Toate s-au incheiat! Esti dator tuturor. Pana si obiectelor. Printr-o minunata procedura, fina si cu acrivie, precum o tesatura lucrata la razboiul de tesut, toti si toate te ajuta sa-ti ridici greutatea patimilor. Si amara decojire seamana cu o interventie plina de usurare a mainilor milei. Ma rusinez si sunt recunoscator.
Oricine se poate simti esuat, zdrobit, un nimic. Insa are dreptul – si chiar simte de multe ori ca are sansa – sa se adreseze lui Hristos, Preasfintei, Sfintilor si Ingerilor. Acest lucru ii umple de bucurie pe cei din jurul sau, dar si pe el insusi. Asadar, devine un mesager catre Imparatie, traind in acelasi timp nimicnicia, nulitatea, nereusita, nimicul lui. Un bunicut vorbea candva despre fertilitatea nimicului. Iar cand va ajunge un mesager viu, fara sa aiba nimic de zis de la sine, ci punandu-le toate pe seama lui Hristos, se veseleste in slava Lui fericita. Acolo au loc toti! Atunci acesta din urma, ca o sluga lasata sa astepte in salon, priveste uimit si se bucurasi se miraimpreuna cu ceilalti. Oricine-ai fi, este Cineva care te iubeste, exista o alta mica bucurie, infima ca un nimic, care le biruieste pe toate, chiar si moartea. Esecurile mele sunt cel dintai material cu care sa lucrez in mine insumi. Atunci toate imi ies bine. L-am auzit pe cineva spunand ca in aceasta situatie, o vrednicie care-mi va fi data va fi experiata ca un nou esec, adica material de lucru pentru mine insumi…
