„Fiind un simbol al totalităţii regăsit în orice act al interpretării, coincidenţa contrariilor unește diversele niveluri ale hermeneuticii. La nivelul subiectiv al structurii unei opere, el se lasă interpretat de un autor sau altul. La nivelul intersubiectivităţii, unde se plasează hermeneutica noastră, coincidentia oppositorum își luminează sensul printr-o interpretare de gradul al doilea, în care hermeneutul interpretează ceea ce autorul semnifică în mod concret. Altfel spus, analizând acest concept esenţial pentru înţelegerea gândirii lui Mircea Eliade, facem cunoscute semnificaţiile pe care autorul le acordă conceptului și, în plus, ne situăm în interiorul coincidenţei contrariilor înseși. (Autorul)
