Mihai Eminescu. Dictionar enciclopedic. Editia a II-a, revazuta si adaugita

Cuvant-inainte

    Mihai Cimpoi are – in imaginatia mea de valah – figura si semnele comportamentale ale unui razes din epoca lui Stefan cel Mare. Voinic, teapan, niciodata grabit, cu vorba domoala, coborat – as zice – direct din spatiul sadovenian, pare ca s-a hranit toata viata lui cu radacini de stejar. Tine drumul drept, pe la mijloc, si, de-i pornit intr-o directie, n-o schimba pana nu ajunge la locul cuvenit. Imi place la el, intre altele, ca se tine de cuvant. In tara lui Mitica, atata statornicie nu este socotita o mare virtute. De aceea rauvoitorii nostri ne considera oameni de vorbe si nu, cum s-ar cuveni, oameni de bine. Am credinta nestramutata ca Mihai Cimpoi nu-i un om de vorbe si ce promite face. Ca un taran basarabean, harsit de viata, sta locului si, contrar prejudecatii despre adamismul nostru traditional, duce lucrurile la capat. Nu-i place sa construiasca din fuga cailor, cum spunea G. Calinescu ca am fi facut, noi, romanii, de-a lungul veacurilor, si nu lasa neterminata catedrala pe care a inceput-o.

    Am observat de mult, de cand l-am citit (si am mai spus-o o data: l-am citit pe la inceputul anilor ’80, cand filosoful Constantin Noica mi-a trimis o scrisoare si o carte despre Eminescu scrisa, zicea el, de un coleg de-al Dvoastra din Basarabia! E interesant, cititi-l, ma indemna el), am observat, zic, ca, in cazul lui, catedrala pe care o incepuse deja si voia s-o duca pana la acoperis, se cheama Eminescu. Nu este, remarc, tema lui unica de studiu, dar este in mod evident tema lui prioritara. A scris mult despre Eminescu, indeosebi despre Eminescu ca poet al fiintei, un concept care vine, prin Noi-ca, de la existentialistii europeni din ramura germana. Acum strange toate cunostintele, descoperirile, analizele sale critice intr-un Dictionar enciclopedic Eminescu, reluand, daca inteleg bine lucrurile, proiectul lui G. Calinescu si sintetizand ceea ce au descoperit, dupa momentul G. Calinescu-Perpessicius-Vianu, eminescologii mai noi.

    Este un proiect important pentru cultura romana, un proiect ambitios, un proiect pe care l-au inceput si alti critici literari si, dintr-un motiv sau altul, l-au abandonat. Intelectualul roman lucreaza, de regula, cu fragmente, se pregateste cu mare agitatie pentru cursa de o suta de metri si, de multe ori, se plictiseste inainte de a incepe… Rareori se aventureaza in cursele lungi, de fond, acelea care cer tarie de caracter, rabdare, antrenament feroce si, evident, vocatia marilor constructii. Mie, unuia, imi plac si fragmentaristii, de genul stralucitorului existentialist Cioran (un spirit al sintezei), imi plac, totodata, si marii arhitecti in critica si istoria literara, marii vizionari, spirite ale amplitudinii in ale totalitatii, oamenii care gandesc intregul, nu numai fragmentul, ca Mircea Eliade. Ei au devenit indezirabili in epoca structuralismului, dar au revenit in forta dupa ce dictatura structuralista (cum i-a zis Roland Barthes, unul dintre fondatorii ei in literatura) s-a incheiat.

   Mihai Cimpoi, autor al unei Istorii deschise a literaturii romane basarabene, publica acum acest dictionar enciclopedic eminescian, pornind de la biografia poetului si ajungand la mitul poetului. In acest spatiu critic vast intra, constant, conceptele, stilurile literare ce se pot regasi in opera lui Eminescu (opera, la randul ei, de intalnire si sinteza a marilor curente filosofice si literare din veacul sau!), sunt definite, apoi, limba si stilul eminescian si, intr-un compartiment, eminescianismul. Este analizata opera in toata alcatuirea ei si modul in care a fost receptata de-a lungul timpului…

   O lucrare, dar, vasta, primejdios de vasta, indrazneata, o lucrare necesara. Ea apare in cultura romana intr-un moment in care Eminescu este disputat, zgomotos si inutil, de detractorii de serviciu si zelatorii de serviciu, deopotriva de inversunati si aberanti… Mihai Cimpoi ii primeste pe toti, am sentimentul, cu spiritul lui lucid si drept, cu intelepciunea lui de basarabean din clasa lui C. Stere si cu sufletul lui, cum am zis mai inainte, de nobil razes, profund, trecut prin multe, patit, harsit de o istorie brutala. 

Eminescu este pentru toti cei care gandesc ca el nu numai un mare poet, dar si un stalp de rezistenta al spiritualitatii nationale. Dictionarul pe care l-a alcatuit vine sa reconfirme acest punct de vedere, dupa mine, just, pentru ca el exclude atat vanitatile si ratacirile localismului orb, cat si cosmopolitismul arogant si represiv fata de miturile spiritualitatii nationale.

Acad. Eugen Simion

 Buc., 5 august 2012

Argument

Eminescologia cauta sa faca fata provocarilor epocii psotmoderne, marcata cu precadere de constiinta faptului ca „totul este problem” si ca „lumea in sine e o problema”, ca „marimea este numai relativa” si ca fiinta e dominata de „simtamantul relativitatii adevarului” (toate aceste expresii sunt ale poetului).

S-a impus, fireste, o reevaluare a personalitatii lui Eminescu in contextul relativizarii nietzscheene a valorilor, al conceperii identitatii/ alteritatii vs. de procesele integrationiste care au loc astazi in lume, al devenirii antropologice a culturii si al confruntarii/ concilierii stiintelor umane cu filosofiile existentei.

Notiunea de personalitate a fost impinsa  intr-un con de umbra in special de structuralism,  fiind readusa in prim-plan valoric de scriitori importanti ca Thomas Stearns Eliot care stabilea ca creatia unei opere de arta  consta intr-un proces de transfuzie a personalitatii, a vietii autorului in personaj si vorbea despre unitatea indestructibila a artistului si operei, si Max Scheler care glosa asupra triadei „erou-sfant-geniu”.

Personalitatea e greu de abordat, caci „ascunde trei elemente –  unicitatea (sau individualitatea), interioaritatea (sau constiinta), autonomia (sau libertatea) ”, ea neputand fi redusa „nici la inteligenta, nici la un tip de caracter” (Didier Iulia, Dictionnaire de la philosophie, Larousse, Paris, 1970). Au aparut studii care aplica grila fractala, semnate de Gh. Doca si D. Tiutiuca, Nicoleta Ifrim.

Asa cum Goethe s-a transfigurat in cateva personaje, determinate de caracterul relatiei cu universul (Faust, Ganimede, Prometeu, Satyros), Eminescu  s-a proiectat aliterativ in diferite personaje, voci si masti (Hyperion, Calugar, Bard, Narcis, „tanar Voievod”, identificat de Blaga etc.)

 A fost necesara redeschiderea dosarului publicisticii eminesciene odata cu editarea ei integrala si impunerea unitatii operei, indiferent de genurile  abordate. Mai multi eminescologi (Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru, Adrian-Gelu Jicu, Ioan Stanomir) au afirmat ca este inacceptabila confundarea acceptiunilor notiunii de „nationalism”, care este al epocii sale, cu cele de azi.

Cunoscator erudit a multor limbi si literaturi, Eminescu si-a reprezentat cultura universala ca un Intreg, in sensul Weltliteratur, despre care vorbea Goethe secretarului sau Eckermann. Editia a patra a Congresului  Mondial al Eminescologilor, care a avut loc la Chisinau in septembrie 2014, a fost consacrata anume acestui subiect. Reflectiile asupra culturii expuse in articolele din Curierul de Iasi si Timpul denota conceptia sa organicista, ea fiind vazuta ca o organizare pe un sistem complex de cercuri concentrice care formeaza un Mare Cerc. Culturile au ca punte de comunicare un fond general uman si  „simpatii” de natura intelectuala, etnica, lingvistica.

Arta dramatica in special demonstreaza o unitate pregnanta, aducand in toate epocile aceleasi caractere si acelasi fond sufletesc.

Publicistica eminesciana are valoarea indiscutabila a unei proze literare care aplica intregul mecanism retoric clasic (cf. Monica Spiridon).

Inafara de aceasta calitate care dovedeste convergente limpezi cu poezia, ea releva valoarea  actuala a problemelor dezbatute de gazetar privind ideea europeana, parlamentarismul, situatia romanilor dinafara Tarii, invatamantul, jurisprudenta, sociologia.

A continuat opera de traducere a lui Eminescu, exegetii remarcand echivalentele realizate in turca, italiana, spaniola, rusa, ucraineana, sarba, chineza. Volumul lui Dumitru Copilu-Copillin Eminescu universal  (ed. Bibliotheca, Targoviste, 2015) consemneaza traduceri in peste 80  de limbi din peste 250 de tari (sub forma de aparitii editoriale, prezentari in periodice, Radio, TV, in cadrul unor manifestari cu ocazia aniversarilor fixate in Wikipedia).

Importante studii cu aspect monografic si articole de sinteza sau eseuri privind opera lui Eminescu au publicat italianca Gisèlle Vanhese (in Franta, trad. rom.), indianca Ziricka Waswani (in engleza si rom.), italianul Giuseppe Manitta, albanezul Kopi Kucuky, traducatorul turc Ali Narçin, poetii-traducatori ucraineni Oleg Goncearenko si Vladimir Poiata.

O preocupare aparte, necesitata de elucidarea unor adevaruri, a fost aceea pentru „moartea civila” si diagnosticarea bolii poetului.

S-a constatat, astfel, ca medicii din epoca  au pus un diagnostic gresit si au aplicat un tratament necorespunzator, care i-a determinat decesul prematur.

Abordarea controversatei  probleme a „mortii civile” a inregistrat si vadite exagerari, bunaoara, in ceea ce priveste implicarea lui Titu Maiorescu.

Editia de fata  a Dictionarului nostru consemneaza, cu datele de care dispunem, noile realizari ale eminescologilor, aparitiile bibliografice  (editii, monografii, studii, traduceri) tinand cont de imperativele impuse de schimbarile de paradigma, de procesele integrationiste si de discutiile care se duc in jurul  valorilor, culturii, studiului interdisciplinar, modelelor, limbajului, raporturilor Eu/Celalalt, dialogismului, pluriperspectivismului, fiintei si fiintarii.

Am socotiti de cuviinta sa elaboram si sa includem glosare ale limbajului din toate domeniile imbratisate de poet, lucru care s-a facut doar partial in Dictionarul… din 1964 (cu referire numai la antume, la cateva dintre postumele cele mai cunoscute si la patru povestiri). Am explicat – actiune absolut anevoioasa – inca vreo cateva mii de termeni (arhaisme, neologisme, regionalisme, poetisme de epoca, creatii lexicale proprii), care demonstreaza o valorificare exemplara a limbii comune, dar si a celei mai noi terminologii stiintifice. Eminescu a dat, prin bogatia vocabularului, prin puterea expresivitatii/figurativitatii (Solomon Marcus a demonstrat, cu mijloace matematico-lingvistice, ca poezia sa contine si o cantitate de informatie intelectuala neegalata de vreun alt poet roman), un nou timbru al limbii romane (despre care vorbea T. Vianu) – timbrul eminescian.

            „… Mi se pare ca Mihai Eminescu. Dictionar enciclopedic, deocomdata, opera-unicat in cultura noastra, este destinata cititorilor de toate varstele, de la elev pana la specialist. Autorul retine esentialul in toate articolele dictionarului, satisfacand exigentile unei lucrari enciclopedice, dar nuantandacolo unde este nevoie si formuland punctul de vedere propriu, criticul aratandu-se mai viu decat furnizorul de informatii.”

Theodor Codreanu

            “Un capitolo fundamentale per la storia della critica emineschiona e stato compiuto da Mihai Cimpoi, eminente studioso moldavo, con il suo Mihai Eminescu. Dictionar Enciclopedic (Ed. GUNIVAS, Chisinau – Republica Moldova, 2012). Si tratta di un dizionario enciclopedico sull’dutore piu importante del-1’800 in linqua romena e di certo uno dei romantici piu relevanti d’Europa.”

 Giuseppe Manitta (Italia)

     „Prins in mrejele atator proiecte, Mihai Cimpoi a lansat si un important Dictionar Enciclopedic Eminescu (Editura GUNIVAS, 2012), un dar facut culturii noastre (sa recunoastem cu inevitabile lacune si omisiuni, reparate din mers), o initiativa “primejdios de vasta”, cum sublinia, in Cuvantul-inainteEugen Simion.”

Adrian Dinu Rachieru

            „Mihai Eminescu. Dictionar Enciclopedic este un instrument de lucru capabil sa ne orienteze, fara riscuri, in cosmosul eminescian pentru a cunoaste dimensiunea unui mit, parte a tezaurului spiritual romanesc.”

Florian Copcea

     „Mihai Eminescu. Dictionar Enciclopedic este opera unui exeget de care insusi Poetul ar fi mandru, o lucrare care se inscrie in pantheonul culturii romane…”       TudorNedelcea