Mi s-a părut c-am fost

„Ca un adevărat profesionist al scrisului, Leticia Ilea și-a muiat până în mai multe calamari. Într-una vibrau licorile poeziei – o poezie eliberată de farfaraștacuri, plăcută pe faptul trăit, pe datul de viață vibratil -, într-alta cele ale criticii de întâmpinare – comentariile sale sunt probe ale admirației pentru anumiți autori, pentru anumite cărți, anume aceia/ acelea care i-au mers la inimă, au cucerit-o într-un fel sau altul, într-alta cele ale publicisticii literare – tabletele, interviurile, răspunsurile sale la anchete sunt tot atâtea mărturii ale prezenței sale în câmpul minat al literaturii -, într-alta, în fine, cele ale versiunilor în alte limbi decât cea în care au fost turnate textele supuse actului alchimic al traducerii; parcă o aud zicându-mi „Da-mi ceva de tradus!”

Ce se va alege de noi, de isprăvile noastre literare – cine știe, cine poate ști? -, important e să fii în act. În actul scrisului carevasăzică. Să te dăruiești. Să dăruiești. Iar Leticia știe foarte bine să facă asta, dintotdeauna, în felul ei discret, atașant, vibratil. Nu știam că ar subscrie la versurile mele din prima tinerețe – „să-mi iau capul din gât îmi vine/ să dau cu el după o coadă de câine" – am aflat abia acum, citindu-i această admirabilă carte, care este adevărata ei carte de identitate…” - Mircea Petean