Memoriile unui suflet ipocrit

Doi ochi albastri si patrunzatori nu m-ar fi strafulgerat mai puternic.  Nici de ar fi fost verzi, sau negri si adanci nu ar fi durut atat de tare. Ȋnsa ceva din ascutisul lor m-a facut sa tresar. Ceva din privirea celui din fata mea ȋmi era familiar, sau poate doar ȋmi parea asa din pricina zambetului sau. S-au scurs cateva secunde, timp ȋn care nu m-am putut gandi la nimic altceva; ma ȋntrebam numai daca acel zambet binevoitor ȋmi este ȋntr-adevar adresat mie.

Abia mai apoi mi-am dat seama ce se petrecea: ca eu ȋnca mai tineam acel cd ȋn mana, ca tanarul necunoscut ȋnca se mai uita la mine cu oarecare interes, ȋn timp ce ea era prinsa ȋntr-o discutie cu ȋnsotitorul necunoscutului. Ȋnsotitor pe care ȋl stiam.