Mayamata este un tratat general, vastuśāstra, scris în sanscrită, dar originar din India dravidiană, cel mai probabil din regiunea tamilă; face parte din literatura Śaivită āgama-ică, fără ca această conexiune să fie însă marcată de un sectarism pronunțat, iar scrierea ei trebuie să fi avut loc în perioada Cola, atunci când arhitectura pe care o descrie a atins apogeul maturizării sale. Cuprinde aproximativ 3300 de versuri și este împărțită în 36 de capitole, fiind identificată ca fiind vastuśāstra, adică un tratat despre locuințe, deoarece vastu se definește ca fiind „locul unde locuiesc ființele muritoare sau nemuritoareˮ. Această definiție este urmată de specificări care arată faptul că conceptul de locuință este foarte larg și se împarte în patru categorii: Pământul (considerat ca fiind locuința originară), clădirile, vehiculele și scaunele (acestea trei din urmă fiind „vāstuˮ, ce derivă din primul „vastuˮ, adică Pământul). Prin adăugarea iconografiei la această listă, rezultă ansamblul rezumativ, dar complet, al conținutului lucrării.
Mayamata este structurată în trei secțiuni mari: prima (capitolele 1-10) tratează terenurile de locuit, adică primul vastu; a doua secțiune tratează clădirile (capitolele 11-30), iar a treia secțiune (capitolele 31-36) tratează ultimele două vastu: vehiculele și scaunele, și iconografia (imaginile de Liṅga și piedestalele lor). În aceste secțiuni sunt cuprinse capitole întregi sau pasaje importante consacrate unor subiecte specifice din sfera tehnică sau a ritualurilor, care determină fazele construcției: sistemul de măsurători și calitatea arhitecților (capitolul 5), orientarea și amplasarea (capitolele 6-7), ofrandele aduse zeităților terenului (capitolul 8), depozitul din fundație (capitolul 12), îmbinările (capitolul 17), ritualurile de finalizare a construcției unui templu sau pentru prima intrare în casă (capitolele 18 și 28) și lucrarea de renovare și ritualurile aferente (capitolul 35).
