Marea iluzie. Jurnalul secret al Brexitului (2016-2020)

„Vibram alaturi de britanici care nu au ratat aceasta ocazie extraordinara de a iesi din robie.” Asa saluta Marine Le Pen rezultatul referendumului din 23 iunie 2016 cu privire la Brexit. Si, extrem de oportunist, cerea imediat acelasi referendum si in Franta.

Cu siguranta, popoarele au, fiecare, motivele lor. Si ceea ce ele exprima trebuie ascultat si respectat. Niciodata nu am confundat vocea poporului cu populismul.

Dar suntem datori sa fim lucizi. Unde se afla astazi, in secolul douazeci si unu, riscurile servitutii si cum sa te protejezi de ea? Marea iluzie este sa credem ca ne descurcam singuri in fata transformarilor lumii, deseori brutale. Ca putem lupta cu noii giganti politici, economici si financiari. Si sa crezi in promisiunea unei identitati si a unei suveranitati mai degraba solitare decat unite.

Inteleg si impartasesc dragostea de tara a fiecaruia. Stiu, de asemenea, ca avem nevoie de natiuni pentru a lupta cu nationalismul. Dar acest atasament poate merge mana in mana cu angajamentul european.

Toata viata mea am avut o anumita idee despre Europa. Insa aceasta idee nu mi-a inlocuit si nu mi-a slabit niciodata mandria de a fi francez si nici puterea patriotismului. „Patriot si european”, iata cum se rezuma cel mai bine angajamentul politic si convingerile mele.

De aceea, de-a lungul acestor patru ani si jumatate, am incercat sa inteleg motivele care au determinat 17. 410. 742 de cetateni britanici sa voteze impotriva Uniunii Europene. Stim cu totii ca un astfel de vot ramane posibil si in alte tari europene, inclusiv a mea.