Managementul resurselor umane

Evolutia stiintei si practicii managementului a impus o reorientare a preocuparilor de la factorii materiali, care in viziunea scolii clasice detineau rolul cel mai important, spre factorul uman. Spre sfarsitul deceniului 8 al secolului trecut, specialistii in domeniul managementului ajung la concluzia ca, intr-o organizatie, individul este mai mult decat o simpla componenta a factorilor de productie iar gestionarea «resursei umane» surclaseaza principiile rigide ale gestionarii activelor firmei, ea trebuind sa puna pe prim plan o serie de particularitati care scapa calcului economic.

Teoriile cele mai recente ale organizatiei considera ca acestea sunt «sisteme de fiinte umane interdependente». Oamenii sunt considerati una dintre resursele esentiale necesare realizarii scopurilor organizatiilor dar o resursa foarte speciala, deoarece ei nu numai ca lucreaza pentru organizatie ci ei chiar sunt organizatia. Argumentele care pot fi aduse sunt multiple: oamenii sunt cei care isi propun teluri, pentru ei si pentru altii, pentru organizatie si pentru societate, ei sunt cei care le transpun in viata. Atitudinile, mentalitatile si comportamentul lor pot afecta structura, imaginea, succesul unei organizatii. Pentru organizatia care vede in oamenii care o insufletesc doar impersonalul indicator „numarul si structura angajatilor”, managementul resurselor umane ramane un termen la moda care inlocuieste vechea denumire a compartimentului si respectiv, a activitatii de personal. Organizatia care intelege ca omul nu este anexa masinii, nu este „numele fara chip tintuit in cusca de iepuri a organigramei” ci o individualitate marcata de nevoi si interese, detinatoare a unui potential care poate fi dezvoltat si valorizat in beneficiul comun, managementul resurselor umane capata un sens evident si valoarea resursei creatoare.