Limba romana literara in traducerile succesive din Jules Verne

Premisa de la care porneste lucrarea Gabrielei Aurelia Panait Chiran este aceea ca maturitatea unei limbi literare se poate aprecia si in raport de capacitatea de a reda scrieri straine de larga circulatie internationala. Le

Chateau des Carpathes nu este, desigur, o capodopera a literaturii universale, nu este nici macar cea mai izbutita scriere a lui Jules Verne, dar este o carte care a marcat generatii intregi de cititori de pe toate meridianele globului pamantesc. Ea reprezinta, alaturi de romanele aceluiasi autor, De la Pamant la Luna, Ocolul pamantului in 80 de zile s. a., beletristica de popularizare a stiintei, cultivata in epoca marilor descoperiri stiintifice, a postindustrializarii europene, a calatoriilor de cercetare pe spatii largi ale Terrei. Atat prin perioada in care au fost scrise, cat si prin tematica lor, aceste texte reprezinta o anumita etapa din evolutia limbii franceze, cat si un anumit stil, acela care valorifica descriptia literar-stiintifica si demonstratia logica in stransa legatura cu fabulosul exotic si cu misterul. Altfel spus, scientismul popularizator de tip iluminist se imbina cu fabulosul de tip romantic, intr-o literatura realista, totusi, care prefigureaza epoca celor mai indraznete realizari ale cunoasterii si ale spiritului intreprinzator ale oamenilor. Asemenea texte inseamna nu numai o canava compozitionala si o structura morfosintactica marcate de spiritul vremii respective, ci si un vocabular foarte bogat, foarte eterogen, presarat cu exotisme referitoare la toponime, antroponime, la apelative vizand obiecte stranii, fenomene, procese, explicatii stiintifice sau fantezist-superstitioase s. a. m. d.