Limba greaca veche. Sintaxa cazurilor. O noua teoretizare

Limba greaca veche. Sintaxa cazurilor. O noua teoretizare – Maria-Luiza Dumitru-Oancea

Cartea regandeste din temelii functiile sintactice ale cazurilor si resistematizeaza materialul informativ cuprins in literatura de specialitate, nu de putine ori contradictoriu, stufos, incomplet, ba chiar, am spune, lipsit de rigurozitate stiintifica pe alocuri.

Tratatul nostru de sintaxa cazurilor limbii vechi grecesti nu ofera o abordare exhaustiva, prin reluarea unor notiuni care, actualmente, nu suporta amendari majore (e. g. pronumele, numarul, genul, aspectul, modul, timpul, diateza etc.), ci mai curand pune la dispozitia specialistilor si, desigur, a studentilor, o noua teoretizare a sintaxei cazurilor care necesita de multa vreme o repunere a problemei (e. g. reinterpretare, redenumire, reclasificare, adancirea explicatiilor ori chiar amendarea celor vechi). 

Am intentionat sa explicam faptele de limba nu doar sub raport strict sintactic, ci si semantic, intelegand mai bine perspectiva din care este privita o anumita realitate si, prin urmare, motivul pentru care unul sau mai multe cazuri concureaza pe aceeasi functie sintactica. Adancind analiza noastra, am ajuns la concluzia ca aspectul verbal se desavarseste prin complinirile sale predicative (complemente si circumstantiale) care contribuie la definitivarea perspectivei semantice.

Am optat, in demersul nostru teoretic, pentru o interpretare functionala a sintaxei, pornind de la definirea valorilor morfologice (cazurile) catre precizarea functiilor sintactice, si nu invers, nescapand din vedere ca intre valoare si functie exista o corelatie constanta si biunivoca. Pentru limbile IE vechi palierul morfologic pe care se grefeaza nivelul superior al functiilor sintactice este cel care conteaza. De aceea generativismul nu se poate aplica limbilor vechi cu sistem flexionar dezvoltat, pentru care topica este aleatorie, arbitrara si nu impieteaza mai deloc asupra mesajului.

Optiunea noastra a fost aceea de a descrie limba greaca ca limba IE surprinsa la limita dintre etapa IE veche si cea medie.

Neintentionand sa realizam aici istoricul gramaticilor grecesti scrise in ultimele veacuri, dorim doar sa subliniem aici propria noastra situare in cotinuarea demersului inceput de Humbert (continuat ulterior indeaproape de Stef) si a celui propus de Adrados in sintaxa sa functionala, de la cea dintai preluand explicarea istorica a alcatuirii si evolutiei limbii grecesti, iar de la cea de-a doua, abordarea functionala.

Ne-am intemeiat analiza noastra lingvistica pe un numar generos de exemple, unele preluate din tratatele de specialitate (Adrados, Humbert, Smyth, Riemann – Cucuel, Stef), dar multe dintre acestea au fost selectate din textele autorilor pe care i-am studiat impreuna cu studentii la orele de seminar si de curs practic (Homer, Herodot, Xenophon, Thucydides, NT, VT), ori sunt chiar rodul cautarilor noastre de-a lungul timpului. Exemplele au fost date cu trimiterile precise, in afara expresiilor idiomatice care revin in numeroase texte. Am considerat binevenita extinderea paletei acestora uneori pana catre secolul al II-lea (Galenus etc.), iar traducerea integrala a pasajelor ne apartine.

Totodata, am tinut cont, in analiza propusa, si de mentalitatile societatii grecesti fara de care nicio analiza lingvistico-pragmatica nu se poate considera coerenta.

De asemenea, am socotit necesara prezentarea unei scheme functionale la finalul fiecarui capitol dedicat cate unui caz gramatical pentru a inlesni priceperea derivarii functionale a fiecarei functii sintactice specifice unui caz, precum si nivelele de derivatie ale acestora (primara, secundara, tertiara etc.).

Am alcatuit, de asemenea, un capitol extrem de necesar privitor la Concurenta cazurilor, inexistent pana acum in tratatele de sintaxa greaca cunoscute.

Tratatul nostru s-a concentrat, de asemenea, si asupra problemei sintaxei largi a prepozitiilor pe care a incercat sa o sistematizeze functional si, desigur, sa o amendeze si, astfel, sa o clarifice in mare parte, aducand in plus fata de cercetarile anterioare o abordare a acestora din perspectiva aspectuala. Clasificarea noastra propune deci o regandire a sistemului prepozitional pe trei nivele: 1. nivelul aspectual (prepozitii aspectuale); 2. nivelul circumstantial (prepozitii-regim al unor circumstantiale) si 3. nivelul complementului (prepozitii-regim al unor complemente). In prezentarea acestora am optat pentru reliefarea functiilor sintactice pe care le genereaza in combinatie cu anumite cazuri, iar nu pentru sistemul care avea in vedere clasificarea lor in functie de numarul de cazuri cu care se construiesc.

Adeseori ne-am folosit in demersul nostru si de interpretarile profesorului Dan Slusanschi puse la dispozitie in binecunoscuta Sintaxa a  limbii latine (1994, vol. I), intrucat greaca si latina au foarte multe asemanari in sistemul sintactic, insa nu de putine ori ne-am situat critic fata de aceasta, adaugand uneori explicatii suplimentare ori chiar inovand, dar si preluand unele luari de pozitie care ni s-au parut relevante.

Acest prim tratat de sintaxa a cazurilor limbii vechi grecesti va fi in chip necesar urmat indeaproape de un al doilea tratat privind sintaxa frazei limbii vechi grecesti, intitulat Limba greaca veche. Subordonarea. O regandire a fundamentelor teoretice. Unele dintre problemele de sintaxa care vor fi abordate in cel de-al doilea tratat sunt deja deschise in studiul de fata.

Dar, pentru ca acest volum sa vada lumina tiparului, gandurile noastre de multumire si de recunostinta se indreapta mai ales catre colegii nostri care ne-au incurajat aceasta initiativa (prof. univ. dr. Ana-Cristina Halichias, prof. univ. dr. Mariana Baluta-Skultéty, conf. univ. dr. Florentina Nicolae, conf. univ. dr. Alexander Baumgarten etc.), dar si catre studentii si colaboratorii (Remus Iosifescu, Cosmin Constantin etc.) care, nu de putine ori, ne-au oferit un extrem de valoros sprijin tehnic.