LEXICON de anatomie a omului, etimologia termenilor anatomici

Cartea de fata incearca in mod unic in sfera editoriala nationala si internationala sa abordeaze vocabularul anatomiei umane din punct de vedere etimologic. Oricine este interesat isi poate dezvolta cunostintele prin intelegerea originii cuvantului!

Etimologia este nucleul cartii iar istoria medicala si definitiile anatomice completeaza intreaga structura.

Dictionarul are menirea de a face lumina asupra terminologiei anatomice, uneori fragmentar inteleasa, si pozitioneaza substanta fiecarui termen anatomic ca ADN al cunoasterii medicale.

Odata ce ati inceput cartea, veti fi nerabdatori sa cititi pagina urmatoare! Dezvoltarea profesionala medicala este scopul acestui volum care tinteste radacinile procesului de invatare si cunoastere, adresindu-se in special tinerilor care se formeaza in domeniul stiintelor medicale. 

CUVINT INAINTE

Primii termeni anatomici, care sa numeasca parti ale corpului sau diferite organe, au aparut probabil odata cu dezvoltarea limbajului si au o istorie care se pierde in negura vremurilor.

Astfel, multi termeni anatomici au fost creati dupa comparatii imaginate de autorii lor, cum ar fi: nucleul lenticular dupa asemanarea cu o lentila, apofiza crista galli dupa asemanarea cu creasta de cocos etc. Alti termeni au fost inspirati din mitologie si obiceiuri religioase: iris de la Iris, zeita curcubeului, muntele lui Venus, cornul lui Amon, sacrum – dupa obiceiul sacrificiilor, de a oferi o ofranda zeilor, regiunea sacrala a animalului etc. Se ajunsese ca unele notiuni anatomice sa aiba in diverse limbi, nume si intelesuri diferite. Totusi, limbajul anatomic este fundamentul limbajului medical, iar tendinta de universalitate, de raspindire si utilizare a termenilor a dus la convingerea ca este necesar un limbaj comun, cu denumiri larg acceptate pentru aceleasi formatiuni.

Prima lucrare cunoscuta, care aduna laolalta termenii anatomici folositi la vremea respectiva, a fost scrisa in limba greaca in jurul anului 100 p. Chr. de catre Rufus din Efes: tratatul de terminologie anatomica „Despre numirea partilor corpului”. Nefiind o nomenclatura propriu-zisa (standardizata), a putut sa prolifereze anarhic in secolele urmatoare, adaugindu-i-se un amestec de termeni de origine latina, greaca, araba, numeroase omonime si sinonime, ajungindu-se in anul 1800 la aproximativ 50. 000 de termeni, imposibil de utilizat. Mari figuri ale medicinei antice, Hippocrate (460-370 a. Chr), Celsus (25 a. Chr. – 50 p. Chr.) folosesc pentru prima oara termenii utilizati si astazi: acromion, peritoneu, cartilaj, patela. Galenus din Pergam (129-200 p. Chr.) foloseste termeni ca epifiza, epididim, pilor, tars, aponevroza etc.

Primul tratat cu un grad inalt de corectitudine in stiinta anatomiei a fost cel al lui Andreas Vesalius (1514-1564) ”De humani corporis fabrica – libri septem”, publicat la Basel in 1543 – in care se explica cea mai mare parte a termenilor si care inlocuieste termenii din araba si greaca cu termeni latini. Sunt de asemenea considerati parinti ai terminologiei anatomice Jacques Dubois, (Jacobus 1478-1555), profesorul lui Vesalius, Henle (1809-1885), Gegenbauer (1826-1903), Testut (1849 – 1925) etc.

In 1880 Joseph Hyrtl (1810-1894) propune o reforma a limbajului anatomic prin folosirea a 5600 de termeni numai in limba latina. Societatea Anatomistilor Germani (Anatomische Gesellschaft) propune dupa 15 ani de consultari, in 1895 (Basel) la Congresul International al Anatomistilor, B. N. A. (Basiliensia Nomina Anatomica) o noua terminologie in care se inlocuiesc termenii vechi, improprii, si se folosesc termeni numai in limba latina, nume proprii cu acordul autorilor (ex. valvula ileocecalis Bauhini sau ligamentum venosum Arantii etc.). Aceasta varianta nu a fost considerata satisfacatoare. Multe tari europene – Franta, Marea Britanie – nu o accepta.

In 1936 tot Societatea Germana de Anatomie propune J. N. A. (JENA – Jenaensia Nomina Anatomica) cu mici modificari (de exemplu, superior in loc de cranial, anterior in loc de ventral), dar care nu a fost nici ea unanim acceptata. 

In 1955, la al VI-lea Congres International de Anatomie de la Paris, se adopta P. N. A. (Parisiensia Nomina Anatomica) cu 5640 termeni, se renunta la numele proprii, se preiau aproximativ 76% termeni din B. N. A., 4, 9% din J. N. A si 3, 5% denumiri noi.

Dezvoltarea accelerata a medicinei a impus ulterior numeroase revizuiri, care s-au realizat la congresele din 1960 New York, 1970 Leningrad, 1975 Tokyo, 1980 Mexico. In 1977 se adauga si Nomina Embriologica. In 1936 la Milano IFAA (Federatia Internationala a Asociatiilor Anatomistilor) propune infiintarea ”Comisiei Internationale de Dezvoltare si Supraveghere a Nomeclaturii Anatomice” la care a fost cooptata si Romania, in cadrul Congresului din Mexico (1980).

Ultima varianta a Nomenclaturii Anatomice a fost propusa in 1989 la al XIII- lea Congres International de Anatomie si a fost creat F. C. A. T (Federative Committee on Anatomical Terminology) pentru revizuirea Nomina Anatomica. Se creeaza astfel o noua varianta de nomenclatura, Terminologia Anatomica, publicata intr-o prima editie in 1998, si o a doua editie in 2011.

Dictionarul de fata se adreseaza in egala masura tinerilor in formare, studentilor la medicina, medicilor si profesionistilor implicati in sfera medicinei, biologilor si tuturor celor pentru care clarificarea notiunilor de anatomie este o prioritate si a fost desavirsit pentru o mai buna intelegere a termenilor medicali, si pentru insusirea si comunicarea facila a acestora. Considerind anatomia fundament al stiintelor medicale, ne-am straduit sa aducem lumina asupra vocabularului pe care studiul acesteia il implica frecvent, cu speranta ca orice lamurire va facilita o cunoastere si insusire mai buna a acestei stiinte.

Studiul, cunoasterea si asimilarea notiunilor de anatomie necesita un efort sustinut si condus inca din timpul studentiei. Metodele de studiu al anatomiei s-au diversificat odata cu evolutia universului digital, a internetului si a noilor tehnologii imagistice care intregesc cunoasterea si asimilarea alaturi de manualele si atlasele clasice. Aceasta evolutie nu poate nicidecum inlocui practica si disectia la cadavru, experienta dobandita la patul bolnavului, studiul structurat, profesorii cu experienta si, in mod special, dorinta nestavilita de cunoastere. Unicitatea, complexitatea si perfectiunea structurii corpului uman necesita aprofundarea si intelegerea, dincolo de asimilarea mecanicista a unor termeni si notiuni, cat mai acurata a detaliului, iar volumul de fata are menirea de a lumina si clarifica vocabularul anatomiei.

Nu in ultimul rand, dorim sa multumim celor care ne-au ajutat cu un sfat, celor care ne-au sustinut si au imbunatatit ideea noastra si in special Casei de Editura Callisto, ai caror colaboratori suntem de peste 10 ani, pentru ajutorul permanent, pe tot parcursul elaborarii lucrarii, pentru promovarea ei si pentru constientizarea faptului ca facem un lucru foarte util pentru invatamintul medical.

Alexandru Teodor ISPAS 

Oana Laura STROICA 

Adin Daniel ROBE