Lettre Internationale nr. 118-119 / 2023-2024

Trăim îngrijorați în vremuri aspre. Fenomene meteorologice extreme amenință de peste tot. Agresivitatea oamenilor se manifestă în forță, în două războaie devastatoare, dar și în acțiuni individuale și de grup, toate necugetate. Când zăngănesc armele, muzele tac, spuneau latinii. Din fericire, frumoasa noastră țară a fost cruțată de ce putea fi mai rău. Ne-am bucurat de muzică bună în toată luna septembrie, în timpul Festivalului Enescu, despre care ne scrie o prezentare admirabilă Ioana Marghita; ne-am delectat în octombrie la spectacolele din cadrul Festivalului Național de Teatru; am avut cărți de citit, iar acum a apărut și revista Lettre internationale. Aceasta se deschide cu meditațiile melancolice ale Rodicăi Binder privind utilitatea adoptării unei atitudini stoice în fața dificultăților cu care se confruntă lumea. Atentă la peisajul cultural german, Rodica Binder îl citează pe eseistul Axel Hacke, care adresează cititorului îndemnul de a rămâne senin, calm și impasibil în fața greutăților de moment și a incertitudinilor viitorului. Dintotdeauna, mărturisește el, a avut nostalgia seninătății. În antichitatea romană, un împărat ca Marcus Aurelius, cel mai puternic om de la acea vreme, a adoptat stoicismul și ne-a lăsat o carte consolatoare. Noi însă mai putem spera că, prin căință, vom ajunge la salvare. Chiar dacă doar o minune ne mai poate ajuta, aceasta este oricând posibilă, după cum ne arată Dan Ciachir, reamintindu-ne de fenomenul Maglavit.

Istoricul Gheorghe Gorun continuă să ne deslușească relațiile complicate dintre români și ucraineni începând din secolul al XVI-lea, când fata lui Vasile Lupu se mărita cu fiul hatmanului Bogdan Hmelnițki, eveniment consemnat pe larg în letopisețul lui Miron Costin și romanțat de Sadoveanu în romanul Nunta domniței Ruxandra. Mișcarea contemporană de idei este agitată de tematica sfârșitului lumii așa cum o cunoaștem. Ne-am obișnuit să credem în progres, adică în ideea că tot ce este nou ne face mai fericiți. Neliniștile prin care trecem ne fac să ne îndoim de acest fapt, pe care-l credeam bine stabilit de la Luminism încoace. Pentru aprofundarea îndoielii asupra acestei prejudecăți, reproducem din revista Esprit articolul luiMichaël Fœssel, succesorul lui Alain Finkielkraut la catedra de filosofie a Școlii Politehnice, Cosmosul, natura, lumea. Cotitura ontologică a criticilor modernității. Despre critica modernității este vorba și în dialogul extrem de interesant dintre apropiații revistei Esprit, dornici să elucideze „ambivalențele progresului”. Simptomatică este și temerea în tehnologia nouă a inteligenței artificiale, bănuită de a ne înlocui, dacă nu chiar de a ne anihila. Reproducem capitolul final al excelentei cărți despre acest subiect a lui Daniel Andler, care ne arată că noile unelte inteligente nu pot decât să perfecționeze ceea ce cunoaștem, în niciun caz să deschidă orizonturi noi, ceea ce este propriu inteligenței umane atunci când știe să facă uz de imaginație.

Filosoful american de origine română, Costica Bradatan, și-a câștigat un renume internațional din două motive. Pe de o parte, scrie într-un stil seducător care amintește cititorilor din toată lumea de sclipirile lui Cioran și, pe de altă parte, abordează teme care interesează pe oricine, nu doar probleme tehnice legate de logica limbajelor și jocurile etice ipotetice. Am analizat în această revistă cartea lui despre felul cum filosofii și-au trăit viețile în consonanță cu doctrina pe care au elaborat-o, iar acum ne bucurăm să facem cunoscută lucrarea lui despre filosofia ratării. Ratarea a fost rareori abordată, atât în teorie, cât și în ficțiune, deoarece atenția autorilor și a cititorilor a fost mai mult absorbită de teme ca iubirea, eșecul, privațiunea și moartea. Eșecul nu este sinonim cu ratarea, deoarece el poate fi rezultatul unei ambiții care depășește puterile eroului. Cel care ratează ar fi putut câștiga, ar fi putut ajunge la țintă, așa cum cele trei surori ale lui Cehov ar fi putut ajunge la Moscova. Ratarea este interesantă pentru că nu este implacabilă. Am scris cu plăcere eseul Spectrul ratării, inspirat din cartea lui și sper astfel să vă trezesc interesul pentru ea.

Béatrice Commengé a scris special pentru noi un eseu în care relatează călătoria ei pe urmele lui Ovidiu, de la Roma la Constanța. Insula descrisă de poet, care o obsedează pe autoare, nu se află pe mare, ci pe Siutghiol. Zinovy Zinik, scriitor britanic de origine rusă ne-a oferit în exclusivitate un eseu sclipitor despre importanța modului în care se bea pentru definirea identității unei nații. Autorul îmbină umorul englezesc cu empatia slavă și cu râsul-plânsul iudaic, pentru a ne oferi o mică bijuterie literară din care înveți amuzându-te, fără efortul asociat îndeobște procesului de instruire. Andrei Codrescu apare în paginile revistei noastre cu un eseu pătrunzător despre Milan Kundera. Francesco Forlani și Nicolas Leger se amuză să construiască o invențiune la două voci în maniera luiBolaño.

Muzica este o temă despre care nu este ușor să scrii. Muzicologul francez de origine română Mihu Iliescu ne oferă un interesant studiu despre interferențele dintre muzică și dans. Samuel Mayol a scris în exclusivitate pentru revista noastră o analiză privind utilizarea muzicii în strategiile de marketing.

Artele vizuale sunt reprezentate prin comentariile Magdei Predescu asupra operei lui Peter Jacobi, prin studiul Dalinei Bădescu despre arhitectura sacră și, mai ales, prin dialogul incitant dintre Heinz-Norbert Jocks și Jeff Koons, o vedetă a artei contemporane.

O revistă nu poate schimba lumea, dar nici nu se poate mulțumi să o reflecte. Am încercat să asamblăm idei și narațiuni, ficțiuni și analize, nu pentru a face lumea mai bună, nici pentru a arăta cât poate fi ea de rea. Am încercat să transfigurăm realitatea pentru a o face astfel mai inteligibilă și, poate, mai suportabilă. (Adrian Mihalache)