„Inainte de orice, Bucovina e tara padurilor” (I. Simionescu, Bucovina)
Dintotdeauna, padurea a reprezentat si reprezinta o componenta de mare pret a mediului inconjurator.
Legislatia silvica este o realizare a epocii moderne, aparitia ei fiind legata de functiile pe care le au padurile. In timpurile mai vechi, cand padurile erau cu mult mai raspandite si intinse, incat implineau cu prisosinta diferitele nevoi ale unei populatii putin numeroase, nu s-a simtit nevoia sa se reglementeze utilizarea padurii. Satenii luau din padure lemn de constructie, lemne de foc, chiar si lemne pentru vanzare, stapanul primind, din acesta din urma, dijma.
In cele trei provincii romanesti legislatia si administrarea silvica a inceput in momente diferite si sub forme specifice ocupatiei sau influentei sub care se gaseau la momentul respectiv.
