„Irinel Liciu va rămâne pentru mine mitologica (și prin urmare eterna) «Lebădă», un artist pendulând cu sofisticată inocență și cu o aceeași intensitate între Yin și Yang. Fără doar și poate o eroină de tragedie antică, dansându-și parcă întreaga viață în mijlocul conflictelor sau (și mai și!) ca urmare a unor deznodăminte imaginate de vreun Eschil sau Sofocle. Seducându-și publicul, până la fiori și lacrimi, cu enormu-i talent, plăsmuit nu numai din măiestrie, ci și dintr-una din cele mai sofisticate poezii. Peste un cât de subtil, pe atât de riguros clasicism coregrafic s-a clădit până la ultima suflare (sau, mai bine zis, s-a săpat) și clasicismul etern al unei Antigone, Ifigenii, Elektre…” GIGI CĂCIULEANU
„Epoca din care provine corespondența marii balerine Irinel Liciu nu reprezintă, în raport cu zilele noastre, doar un alt timp. Ci și o altă lume. În lumea aceea, neplăcută și chiar vexantă sub raportul libertăților civile și politice, banul nu reprezenta unicul reper. Mai existau frumosul, artele, valorile spirituale. Cultura nu era doar vecină lexicală cu agricultura. Oamenii trăiau – culmea, într-un regim opresiv și obtuz – cu convingerea că trebuie să-și păstreze intimitatea și să-și cultive sufletul și spiritul, departe de, vorba lui Andrei Pleșu, obscenitatea publică. Epistolele reunite aici ne oferă un acces privilegiat, printr-o ușă secretă, către o lume (apusă, desigur) care a fost altfel decât o înfățișează manualele de istorie «alternative». Adică deloc schematică, plină de culoare sub cenușiul oficial și, în tot cazul, trăită autentic mai ales în intimitatea spațiului privat. O lume complicată, cu multe fațete și cu personalități – cum sunt cele prezente în paginile de față – care nu merită în nici un caz să fie uitate.” RĂZVAN VONCU
