Kenoma

Gabriela Cretan scrie poezie cu gnoza dedesubt. Faptul a fost remarcat inca de la prima sa carte iar modul acesta de a construi a ramas nu constant, ci neschimbat, chiar daca unele accente s-au mai mutat. Gnoza, tradusa apocrif, nu e insa decat schela unei viziuni de intensitate paroxistica. Important cu adevarat e suflul imaginativ, dezlantuirea spasmatica a imaginatiei si ritmul frenetic in care sublimele se topesc in grotesc sau imnoidele se revarsa in apostrofe. Gabriela Cretan vede lumea oximoronic, in coincidente stupefiante si radicale, in care gramatica sacrelor nu se mai poate distinge de cea a infernalelor. Modului ei de a traduce juisarea vizionara in sarcasme si febra celesta in repulsii violente i s-ar potrivi conceptul de „profanare” al lui Giorgio Agamben. Asta daca poezia n-ar face altceva decat filosofia; dar cum face, Gabriela Cretan scrie cu o exasperare exuberanta si cu o ardenta vitriolata despre cel mai inconfortabil mod de a fi in lume: sub un imperativ atroce.
Al. Cistelecan