Jurnalul de la Paltinis

Editie aniversara, 30 de ani

„… O astfel de carte istoriseste o fabula care, cu sau fara noi, merita sa fie inventata.“

(Constantin NOICA)

Mult iubite Domnule Noica,

Tin pe masa mea o poza pe care Andrei ne-a facut-o la Paltinis, in timp ce urcam pe poteca pietruita care duce spre cabana d-voastra. Poza este facuta din spate si are in ea o elocventa a insotirii care ma fascineaza de cate ori o privesc. Poate pentru ca astazi este ajunul Craciunului si simt nevoia sa ma deschid catre obiectele iubirilor si veneratiilor mele, ma intorc catre d-voastra, din departarea aceasta care apropie in chipul cel mai adanc, si va multumesc pentru drumul pe care, cu spatele intors catre lume, m-ati lasat sa il facem impreuna. De „despartit“ poate fi vorba doar in sensul ca drumul ce mi se deschide in fata trebuie de-acum sa-l strabat singur, vegheat doar de privirea d-voastra, pe care imi place sa o simt in urma mea ca pe o insotire, ce imi masoara din departare poticnirile, sovaiala si regasirile. Asa ma simt in clipa aceasta, altfel, dar la fel de tare, legat de d-voastra… Gabriel

(Gabriel Liiceanu catre Constantin Noica, 24 decembrie 1982)

„Peste 100 de ani nici eu nu voi mai fi cunoscut, nici Liiceanu. Dar raportul dintre noi va fi cunoscut. A face cultura e a sta intr-un picior. In fotografie si eu sunt intr-un picior, si el. Dar eu sunt pe piciorul drept, pe cand el e pe cel stang. Acesta e raportul.“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)

„Asist cu bucurie la «despartirea» lui Gabriel de mine. O grabesc chiar. Voi sfarsi in singuratate, asa cum mi-am dorit. Sau poate legat numai de departele meu…“ (Constantin NOICA, Jurnal de idei)

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanti autori de „literatura personala“ din Romania de azi. In ultimul sfert de veac, cartile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs. Jurnalul de la Paltinis (1983), ale carui teme centrale sunt raportul maestru–discipol si importanta culturii intr-o epoca totalitara, a fost un adevarat bestseller al anilor '80: producea cozi la librarii, se vindea „pe sub mana“, se imprumuta numai prietenilor de incredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (intre timp tradus in mai multe limbi) s-a nascut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneste voci intelectuale de mare forta. Urmeaza, in alta formula, dar, in fond, tot in nota confesiva, Declaratie de iubire (2001), exercitii de admiratie si de atasament intelectual, etic si, nu in ultimul rand, uman fata de personalitati importante ale culturii noastre. Usa interzisa (2002) este una dintre cartile favorite ale publicului din ultimii ani si o revenire la notatia diaristica. Cu Scrisori catre fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasa din nou atras de simplitatea si directetea genului epistolar. Intalnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor insemnari care, desi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viata intreaga. In paralel cu volumele in care autorul construieste ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotista, Gabriel Liiceanu a publicat in ultimii ani o serie de carti eseistice, filozofice si de implicare in „viata cetatii“: Despre minciuna (2006), Despre ura (2007) si Despre seductie (2007), Estul naivitatilor noastre (2012), Dragul meu turnator (2013), Fie-va mila de noi! si alte texte civile (2014), Nebunia de a gandi cu mintea ta (2016), Romania, o iubire din care se poate muri (2017).