Traducere, prefata si note de Viorica Niscov
Cartea anului 2019 Times Literary Supplement
Scrise sub semnul Apocalipsei din cel de-al Doilea Razboi Mondial, Jurnalele pariziene apartin unuia dintre seniorii literaturii germane din secolul XX, alaturi de Thomas Mann, Robert Musil, Hermann Hesse… In Parisul ocupat, Jünger e detasat in pozitia administrativa de „cenzor“ al serviciului de contrainformatii german. Cunoaste, prin functia sa, mai toata elita culturii franceze. In 20 iulie 1944, el apare „la periferia“ conspiratiei cu bomba impotriva lui Hitler pusa la cale de ofiterii conservatori antinazisti din armata germana. In august 1944 este demis, dar scapa de executie.
„Observ ca ma cuprinde o manie aparte impotriva oamenilor care si-au utilizat intreaga forta ca sa ma convinga… Cand apoi, adesea abia dupa ani de zile, faptele isi spun cuvantul, inteleg ca am fost tras pe sfoara de veritabili proxeneti ai puterii actuale. Ei si-au dichisit tarfa, ca sa ia chipul adevarului.“ — ERNST JUNGER
„In biblioteca mea, printre cartile esentiale dedicate conditiei umane, de la Marc Aureliu, Seneca, Pascal, Kierkegaard si pana la Cioran, se afla si Jurnalele pariziene ale lui Jünger. Fata de toate celelalte, cartea aceasta are o pecete unica: ea vorbeste, chiar dinlauntrul imperiului Raului, despre suprema injosire a fiintei umane. Paradoxul Jurnalelor este ca autorul deplange soarta evreilor ridicati de Gestapo in capitala Frantei, cu o inima care bate sub uniforma unui ofiter al armatei germane. Jünger se refera tot timpul la Hitler sub numele de «Diabolo». Au fost momente in care, pe parcursul lecturii cartii, am avut senzatia ca autorul ei este un umanist al Renasterii ratacit in tabara nemtilor.“ — GABRIEL LIICEANU
„Valorile supreme la care adera Ernst Junger, pe care ni le propune spre asumare, sunt iubirea, demnitatea stoica in fata primejdiei ultime, bucuria clipei in adancimea ei atemporala si ravna spirituala. Caci «traim ca sa ne realizam. Abia prin aceasta realizare moartea devine nesemnificativa – omul si-a schimbat averea pe aur, care-si pastreaza cursul pretutindeni si dincolo de toate granitele».“ — VIORICA NISCOV
ERNST JÜNGER se naste la Heidelberg in 29 martie 1895. Studii liceale la Hanovra. La 18 ani fuge de-acasa si se angajeaza in Legiunea Straina. In 1914 se inroleaza voluntar, lupta cu bravura si i se decerneaza cea mai inalta distinctie militara germana, „Pour le mérite“. Dupa razboi, studii de filozofie la Leipzig si de zoologie la Napoli. Cateva specii de insecte descoperite ulterior ii vor purta numele. In cel de-al Doilea Razboi Mondial participa la campania din Franta. In urma atentatului esuat impotriva lui Hitler (1944), este demobilizat si declarat „nedemn de a face parte din armata“. Intre 1945 si 1949, fortele aliate il pun sub interdictie de publicare. Din 1950 se stabileste la Wilflingen. In 1959 intemeiaza, impreuna cu Mircea Eliade, revista Antaios. In 1982 i se decerneaza Premiul Goethe; in 1995, la centenarul nasterii, i se aduc omagii nationale si internationale de anvergura. Ernst Jünger se stinge din viata la 17 februarie 1998. Intre 1956 si 1995 i s-au acordat 27 de premii, titluri si distinctii in Germania, Franta, Italia, Spania, i s-au inchinat numeroase volume omagiale, numere de reviste, mii de pagini de critica si exegeza literara. Opere: In Stahlgewittern (1920; trad. rom. In furtuni de otel), Der Kampf als inneres Erlebnis (1922), Das abenteuerliche Herz (1929; trad. rom. Inima aventuroasa), Die totale Mobilmachung (1930), Der Arbeiter (1932), Afrikanische Spiele (1936; trad. rom. Jocuri africane), Auf den Marmorklippen (1939; trad. rom. Pe falezele de marmura), Gärten und Straßen (1942; trad. rom. Gradini si drumuri), Die Pariser Tagebücher (1949; Jurnale pariziene), Heliopolis (1949), Über die Linie (1950), Der gordische Knoten (1953), Gläserne Bienen (1957; trad. rom. Albine de sticla), Die Hütte im Weinberg (1958; trad. rom. Coliba din vie), Subtile Jagden (1967), Annäherungen: Drogen und Rausch (1970; trad. rom. Aproximari: Droguri si extaz), Die Zwille (1973; trad. rom. Prastia), Eumeswil (1977), Die Schere (1990), Siebzig verweht (1980–1995).
