Jurământul tainic

„Pe neașteptate, un maghiar rănit se ridică brusc de unde căzuse și, cu spadă ridicată, vru să-l lovească pe rege. Totul s-a petrecut atât de repede, încât nimeni nu l-a observat, în afară de Klaus, ducele francon ce stătea în apropierea lui. Din instinct a tras cu putere de căpăstrul calului. Acesta sări în două picioare, iar nobilul Klaus reuși să-l lovească pe maghiar în plin, omorându-l. 
Cum de a căzut franconul de pe cal, pierzându-și cunoștința, pentru un scurt timp, nu știa nimeni. Probabil își luase un avânt prea mare, dorind să-și apere regele. 
Când acesta și-a revenit, o mulțime de cavaleri stăteau în jurul lui, iar regele îi zâmbea prietenos: 
– Nobile Klaus, mii de mulțumiri! Mi-ai salvat viață! Cine ar fi crezut? Nu știu de ce, dar uneori am simțit că nu mă plăci.
– Chiar asta a fost greșeală. Nu mi-am dat seama decât acum cât de mult va prețuiesc și vă admir. 
Regele râse alături de ceilalți și făcu o glumă, cum îi era obiceiul: 
– Sper să nu-ți schimbi părerea, după ce-ți revii complet.“