Istoria literaturii romanesti Vol. 1. 1867-1890

Viata lui Nicolae Iorga nu a stat niciodata sub zodia seninatatii. Pentru ca scrisul, cuvantul, fapta sa care au atins in multe domenii culmi pe care cultura romana nu le intrezarise si pe care nu avea sa le intreaca n-au fost concepute si alcatuite nici deasupra valtoarei, nici in afara tumultului vietii, nici a framantarilor, nu odata dureroase, ale tarii sale. Inca de la debutul sau precoce – avea doar nouasprezece ani cand i-a luat apararea lui Caragiale – avea sa se afirme trasatura sa dominanta de caracter si anume setea de adevar, adevar spus raspicat mai presus de conjunctura si de conjuncturi, de ierarhii, de inamicii care se adaugau dusmanilor de pana atunci. Nicolae Iorga si-a afirmat taiosul sau spirit critic mai intai asupra literaturii romane din ultimul deceniu al secolului trecut, privita asa cum a privit el orice fenomen, in perspectiva istorica, ca apoi la cumpana celor doua veacuri cand se afla la pragul a treizeci de ani de viata sa cuprinda sub focul privirii sale scrutatoare intreaga alcatuire a societatii romanesti. – Valeriu Rapeanu