Invitatie la seductie

Kitty Robertson, fiica nelegitima a unei chelnerite, a crescut intr-o familie americana bogata si influenta care i-a oferit o educatie excelenta. Si o pozitie sociala pe masura. Asa ca, lui Kitty, sa se afle intr-un salon aristocratic afisand un comportament exemplar i se pare absolut firesc. Si la fel de firesc este sa fie atrasa de perspectiva casatoriei cu un aristocrat englez. Desi scapatat, Nicholas Glenville, marchiz de Farthingham, este fermecator si amuzant, iar zestrea considerabila a lui Kitty ii poate rezolva usor problemele financiare. Totul pare sa se indrepte spre o casnicie fericita; insa viata fermecatoarei tinere va fi bulversata de intalnirea cu Richard Stanbury, duce de Weddington si vechi prieten de-al logodnicului ei. Richard este extrem de chipes… Insa, totodata si un crai bine-cunoscut. Fara nici o retinere, ducele se prezinta drept sotul ideal pentru tanara americanca si face toate eforturile pentru a o determina sa renunte la Frthingham. Atractia fizica dintre ei este incredibila, dar va reusi oare sa invinga scrupulele lui Kitty? Ca sa-si asigure succesul, ducele elaboreaza un plan nebunesc, a carui punere in aplicare se va dovedi cea mai indrazneata, dar si cea mai periculoasa incercare din viata lui. 

    Fragment: 

  „Capitolul 8 

    Pe drumul spre casa, Kitty se uita la mainile ei inmanusate, apoi pe fereastra, studie umbrele din trasura – pe scurt, facu tot ce ii statea in putinta pentru a evita sa-l priveasca pe Weddington. Crezuse ca fusese constienta de prezenta lui mai devreme, insa acum era de parca i-ar fi patruns sub piele. Era constienta de fiecare data cand el se misca pe bancheta, de fiecare data cand ofta, oricat de slab, de fiecare miscare a mainilor sale si de intensitatea cu care o scruta.

    Se gandi sa-l ia la rost pentru libertatile pe care si le ingaduise atunci cand o atinsese, dar voia pur simplu sa uite ceea ce se intamplase. Desi i se parea imposibil sa uite vreodata. Era ca si cum i-ar fi aruncat un lat in jurul gatului, o franghie de catifea care o tragea spre el.

    Aceste sentimente erau in contradictie totala cu educatia pe are o primise. Se straduise din rasputeri sa ingroape cel mai mic indiciu al existentei lor, insa o mangaiere usoara din partea lui fusese de ajuns ca sa-i reaprinda dorintele interzise. Din pacate, ii lipseau mijloacele necesare pentru a stinge flacarile.

    Tanjea dupa imbratisarea linistitoare a lui Farthingham, dup un loc unde sa se ascunda de senzatiile gandurile oribile care o chinuiau. Era pe marginea prapastiei si se temea ca fie cea mai mica atingere a lui Weddington avea sa o catapulteze pe arena in care nu voia sa paseasca.

    – Nu ti-a placut la opera, domnisoara Robertson? o intreba el. 

    Speriata de vocea lui, se stradui sa-si recapete controlul asupra propriilor emotii, nevrand sa-i dea de inteles cat o tulburase mai devreme.

    – Mi-a placut foarte mult, Excelenta, multumesc.

    – Anne si cu mine venim la spectacole destul de des. Esti bine-venita sa ni te alaturi oricand doresti.”