Editia a II‑a revazuta
„Evoc, in cartea de fata, variata umanitate a bolnavilor mintali, pe ingrijitorii lor, psihiatrii, institutiile care-i adapostesc – spitale vetuste sau moderne asa cum le-am cunoscut timp de patruzeci de ani – in sisteme sociale diferite si printr-o practica imboldita de curiozitate, mereu in cautare de metode si atitudini… Lumea nebuniei (pretutindeni unde este izolata de viata «normala») are reputatia de a fi diversa si inaccesibila, aproape o alta lume fata de cea in care se desfasoara existenta «normala». Diferita fiind de medicina corpului, medicina psihiatrica pare, prin metode si cautari, o zona marginala si atipica a medicinei. Secolul XX, in care am practicat eu psihiatria, a incercat, cu succese, sa apropie pe bolnavul mintal si bolile lui de procedarile medicinei obisnuite, sa dezlege «alienarea» intricata cu suferinta.
Nu s-a spus de ajuns ca pacientul mintal este geaman cu omul «normal» rareori neatins, in alergarea vietii, de nebunia zisa «de toate zilele». Ca sa-l intelegi pe bolnavul psihic, trebuie sa iei aminte la omul normal si invers. Frontierele dintre cei doi nu sunt pe deplin trasate.
Cartea aceasta este una de amintiri, de evocari, de idei. Fara indoiala, odata inchisa, va lasa gustul unei epoci trecute, incheiate. Poate ca omul viitorului va gasi in paginile ei urma unor permanente, daca om va mai fi, in lumea noua.” (Ion Vianu)
„Intre violenta si compasiune. Amintirile unui psihiatru, o meditatie de intensa si complexa analiza, rezultat al unor decenii de interogatii si pasionante confruntari ale «autorului» (ca persoana) cu insasi «pozitia» profesiunii sale de medic psihiatru (ca practicant, dar si ca teoretician) – un text ce izbuteste sa formuleze si sa dezvolte ambele roluri intr-o impletire pasionanta, o «situatie», un tip de demers pe care literatura, cultura noastra nu l-au mai cunoscut.” (Gelu Ionescu)
„Suntem toti nebuni? Sau cei care sunt decretati nebuni cu acte isi pot stapani nebunia, daca sunt bine tratati psihic? Ion Vianu in asta crede. Si crede mai ales ca psihiatrul trebuie sa trateze nebunia cu compasiune, nu ca pe un adversar care trebuie invins cu orice pret. Caci acel «cu orice pret» violent poate duce la neputinta bolnavului de a se intoarce la viata obisnuita, in timp ce compasiunea psihiatrului il poate ajuta sa-si gaseasca puterea de a reveni printre ceilalti.” (Cristian Teodorescu)
