Intre oglinzi

Toata aceasta relatie a cartii lui Valeriu Corocea, cu discursul cotidian, lectorul, contextul cultural, si momentul lecturii, aceasta relatie a segmentului textual cu restul textualitatii lui, aceasta liminalitate a operei, de granita, de neincadrat in reteaua de clasificari literare consacrate ale spatiului literar romanesc, este, asa cum ar spune Marjorie Perloff, o marturisire despre tensiunea cuvintelor care refuza uneori sa devina sensuri. Aceasta carte, parte poezie, parte autobiografie, nu este o fereastra, o transparenta care trimite la ceva dinafara, ci un sistem de semne cu interconexiuni proprii. Este o forma extrema a jocului de cuvinte, suita de fragmentari si de compozitii, este textul ca zgomot, este protestul si blocajul literar dincolo de normalitatea refuzata a comunicarii. – Prof. dr. Jana Gavriliu