AUREL RAU (n. 1931, Josenii Bargaului, jud. Bistrita-Nasaud), cunoscut poet, prozator, eseist, traducator. A facut parte, din ianuarie 1950, din redactia Almanahului literar. Cand revista isi schimba numele, in aprilie 1954, in Steaua, a ocupat functia de secretar general de redactie. In 1959, Aurel Rau este numit redactor-sef al revistei Steaua, activitate pe care o desfasoara 40 de ani. La acea vreme, revista era tiparita in 2000-3000 de exemplare. A fost ales, de mai multe ori, in Consiliul de Conducere al Uniunii Scriitorilor si in Biroul Consiliului. Dupa anul 2000, isi continua activitatea, la revista Steaua, inca 10 ani, ca „publicist comentator”. Scriitorul marturiseste ca unul dintre multele fapte de istorie literara traite la redactia revistei a fost obtinerea aprobarilor pentru a-l publica pe Lucian Blaga, inclusiv cu poezie originala, doua fragmente din Faust, de Goethe, si aproape toate poeziile din volumul Din lirica universala.
Aurel Rau a debutat cu volumul Mesteacanul (1953), urmat de Focurile sacre (1957), pentru care a primit Premiul Academiei Romane (1958). A primit si alte premii:,, Premiul USR pentru traduceri”, si mai multe premii,, Opera Omnia”. Experientele de calatorie s-au transcris in trei carti cu proza de jurnal, prima fiind La marginea desertului Gobi (1960). Traducator din mari literaturi, a realizat antologia Poeti francezi (1987), a tradus volumul, de proza si versuri, al niponului Matsuo Bashō, Insemnari de drumetie, volumul de versuri al lui Constantin Kavafis, Poezii, antologia de Poeme, de Antonio Machado si trei editii cu Poeme de Saint-John Perse (prima, in 1969, iar ultima poate fi considerata Opera completa, 2007).
Opera literara semnata de Aurel Rau insumeaza numeroase volume de poezie, mai multe carti de proza (debut cu Oameni de aer, 1983), precum si de critica literara si eseistica (printre care: False proze, 1972; Flori din cuvinte, 1980; De la Olahus la Emil Cioran, 1999 s. a). Portretul omului de cultura Aurel Rau este completat de pasiunea pentru arta, (a publicat in anul 2019 volumul de articole Penelul si dalta), regasindu-l si in postura colectionarului de arta.
„– Dar acest sentiment de confort, pe care-l creeaza poezia dumneavoastra prin echilibru, prin limpezime de clestar, nu inseamna o ignorare a marilor contradictii din lumea contemporana?
– Si ce-i cu ele, cu contradictiile? Sau ce le pasa lor de mine? Nu se vad prea multe semne, din pacate, ca evenimentele istorice asculta de cuvantul poetic. Insa formele de convorbire cu oamenii, deci si cu fauritorii de istorie, contemporanii nostri, infinite sunt. Depind, toate, de conditia de a se fi nascut cu poetul odata: daca poeziile sunt scrise, cum spunea V. Hugo, nu cu inaintasii, cu formule gata elaborate, nu «cu ceea ce s-a scris, ci cu sufletul si cu inima ta».
Dar fiindca vorbim de contradictii, sintagme ca «limpezime de clestar» nu intra in contradictie cu altele, cum ar fi o „incifrare excesiva”, ca s-o luam «esopic»? Nu vreau sa ne despartim de acest punct al discutiei, fara a-mi reafirma pretuirea pentru o poezie care pune sub intrebare, ironica sau aforistica. E cazul si al unora din poeziile mele scurte, dar si al altor metafore, de un plans „intern”, unde oficiile critice nu sunt mai putin senine si echilibrate, enuntand calificativul «ludic», trecand, cum ar spune Blaga, «de grea rascruce».”
(Flacara, anul XXXV, nr. 8, 1986, p. 9)
