Inteligenta materiei

Editie aniversara 

"Inteligenta materiei" a fost catalogata drept o adevarata gura de aer intr-un regim al oprimarii si desi au trecut multi ani de la aparitia primei editii, lucrarea nu si-a pierdut din actualitate, ci dimpotriva.

[Dumitru Constantin Dulcan] "O carte care a bulversat lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat "produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. (…).

"Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in spatele aparentei solide a materiei exista un principiu energetic si informational care organizeaza universul in formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care constituie adevarata baza a universului cunoscut." – Formula As PROLOG "Cum s-ar putea vinde sau cumpara cerul ori caldura pamantului? Ideea ni se pare stranie.

Daca prospetimea aerului si murmurul apei nu ne apartin, cum le putem vinde? Pentru poporul meu nu exista colt al acestui pamant care sa nu fie sacru. Un ac de pin care sclipeste, un mal nisipos, o bruma intinsa in mijlocul padurii intunecate, totul este sfant in ochii si in memoria celor din poporul meu. Seva care urca in arbori poarta in ea credinta Pieilor Rosii; fiecare luminis si fiecare insecta sunt sacre pentru memoria si credinta poporului meu. Cand albii merg la ceruri si uita locul natal, mortii nostri nu-si uita niciodata acest pamant frumos pentru ca el le este mama. Noi facem parte din pamant si el face parte din noi.

Florile sunt surorile noastre, cerbii, caii, vulturii sunt fratii nostri; crestele stancilor, roua preriilor, caldura din pieptul poneilor si omul apartin aceleiasi familii. Acest pamant este sacru pentru noi. Iar apa scanteietoare care se pravaleste in rauri si paraiase nu este numai apa, ea este sangele stramosilor nostri.,.. Trebuie sa-i invatati pe copiii vostri ca pamantul nostru este sfant, ca fiecare imagine ce se reflecta in apa clara a lacurilor este ca o fantoma care vorbeste despre intamplari, despre amintiri ale vietii celor din poporul meu. Murmurul apei este vocea tatalui meu. Raurile sunt surorile noastre; ele ne astampara setea, ne poarta canoea si ne hranesc copiii.

Daca noi va vindem pamantul nostru va trebui sa va amintiti toate acestea si sa-i invatati pe copiii vostri ca raurile sunt surorile noastre si ale voastre si de aceea trebuie sa le iubiti ca pe fratii vostri. Noi stim ca omul alb nu intelege modul nostru de a vedea lucrurile. Pentru el o palma de pamant face cit oricare alta pentru ca el este un strain care vine in noapte, isi ia de pe pamant ceea ce ii trebuie si-l paraseste. Pamantul nu-i este frate, ci dusman. Isi uita mormantul tatalui sau si isi creste copiii fara dragoste de pamantul natal… El trateaza pe mama sa, pamantul, si pe tatal sau cerul, ca pe lucruri care se pot cumpara, jefui sau vinde, asemenea oilor si perlelor colorate.

Lacomia sa va saraci pamantul si-l va lasa pustiu. Eu nu stiu nimic, modul nostru de a fi difera de al vostru (…) Nu exista un colt linistit in orasele omului alb. Nicaieri nu se aude cresterea ierbii primavara sau bataia aripilor de fluturi. Dar poate ca este asa pentru ca eu sunt un salbatic si nu inteleg. Zgomotul din orase te asurzeste. Ce ramane din viata daca nu poti asculta clipocitul apei si cantecul broastelor in noapte? Dar poate este asa pentru ca eu sunt un salbatic si nu inteleg. Indianul prefera adierea vantului care mangaie oglinda iazului si mireasma vantului spalat de ploaia de amiaza sau parfumat de pini.

Aerul este scump omului rosu pentru ca toti impart acelasi suflu. Animalul, arborele si omul – toti respira la fel. Omul alb nu pare sa perceapa aerul pe care il respira. Asemenea unui muribund, el nu-i mai recunoaste mirosul… Trebuie sa stiti ca aerul este cu mult mai pretios si ca suflul aerului este acelasi in toate lucrurile care traiesc. Aerul care a dat stramosilor nostri prima lor respiratie primeste, de asemenea, ultima lor privire. Si daca ne vindem pamantul, voi trebuie sa-1 pastrati curat si sfant pentru ca omul sa poata simti mangaierea vantului si dulceata campului in floare… Daca hotaram sa va vindem pamant, voi pune o conditie: omul alb trebuie sa trateze animalele de pe acest pamant ca pe fratii si surorile sale.

Eu sunt salbatic si nu inteleg un alt mod de a trai. Am vazut miile de bizoni care putrezeau in preerie lasati acolo de omul alb care i-a ucis din goana trenului. Eu sunt un salbatic si nu pricep cum acest cal de fier care fumega poate fi mai important decat bizonii pe care noi nu-i ucidem decat pentru nevoile vietii noastre. Ce este omul fara animale? Daca toate animalele ar disparea, omul ar muri complet solitar, pentru ca tot ceea ce li se intampla animalelor i se intampla imediat si omului. Toate lucrurile sunt legate intre ele. Spuneti copiilor vostri ca pamantul de sub picioarele lor nu este altceva decat cenusa stramosilor nostri… invatati-i pe copiii vostri ceea ce noi i-am invatat pe ai nostri – pamantul este mama noastra si ceea ce se intampla pamantului, noua ni se intampla si se intampla copiilor pamantului. Daca omul batjocoreste pamantul, pe sine se batjocoreste. Noi o stim de mult – nu pamantul apartine omului, ci omul pamantului.

Noi o stim bine – toate lucrurile sunt legate intre ele, asa cum sangele face legatura intre membrii aceleiasi familii.,.. nu omul a tesut panza pamantului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu panza pamantului, lui isi face. Nici omul alb care are un Dumnezeu… nu poate sa nu impartaseasca acest destin comun. Cand ultimul om va disparea de pe acest pamant si cand amintirea sa nu va mai fi decat umbra unei imagini care strabate preeria, raurile si padurile vor pastra spiritul fratilor mei pentru ca ei iubesc acest pamant ca pruncul bataile inimii materne. Dupa toate, noi suntem probabil frati si surori. Exista ceva pe care noi 3 stim bine si pe care omul alb il va sti poate intr-o zi: Dumnezeul nostru este acelasi cu al vostru. Voi credeti ca Dumnezeu este numai al vostru ca si pamantul nostru. Este imposibil. El este Dumnezeul omului si are aceeasi indurare pentru toti oamenii, albi sau rosii. Cel ce-si murdareste patul va pieri intr-o zi sufocat de propriile sale mizerii.

Dar in timp ce noi pierim, voi veti straluci iluminati de forta unui Dumnezeu care v-a condus pe acest pamant si care, intr-un scop special, v-a permis sa ne dominati. Acest rost este ciudat pentru noi. Noi nu intelegem pentru ce sunt ucisi toti bizonii, de ce nu sunt domesticiti caii salbatici, de ce lucrurile cele mai ascunse ale naturii sunt inabusite de mirosul greu al oamenilor, de ce privelistea frumoaselor coline este tulburata de strigatele lor. Unde sunt desisurile ascunse? Au disparut. Unde este marele vultur? A disparut si el. Este sfarsitul vietii si inceputul supravietuirii. Pamantul este leaganul si sursa de existenta a vietii noastre. Aceasta o stiau, mult mai bine decat noi, oamenii care traiau nemijlocit in natura. In mod paradoxal, in numele civilizatiei si al prosperitatii, 1-am uitat, degradindu-1, pustiindu-1. Pamantul a devenit irespirabil. Riscam sa disparem sufocati de propria noastra "opera". Daca omul distruge Pamantul care 1-a creat si care-1 hraneste, inseamna ca ori doreste sa se sinucida, ori adevarurile pe care le detine despre sine si natura sunt false. In cautarea acestor adevaruri uitate va invita gandurile noastre. Textul de mai sus este un citat, cu acordul autoarei, din lucrarea "La medicine du corps energetique" de Jeannine Fontaine, in care este reprodusa scrisoarea unui sef de trib indian (Pieile Rosii) adresata Presedintelui SUA in anul 1894, ca raspuns la cererea acestuia de a le cumpara o parte din pamanturile lor (selectia, traducerea si sublinierile ne apartin).

Continutul actual al lucrarii impune cateva precizari. La aparitia sa, in 1981, lucrarea s-a bucurat de o primire de exceptie, fiind considerata ca un best seller. A starnit interesul unor categorii foarte largi de cititori – biologi, psihologi, fizicieni, informaticieni, filozofi, sociologi, clerici etc. A beneficiat de numeroase cronici in publicatiile de informare generala, cit si in cele de stiinta si cultura. Nu aceeasi a fost si primirea "oficiala" a lucrarii. Dupa ce este trecuta prin "furcile caudine" ale unui control ideologic rigid, este imediat retrasa de la propunerile pentru premiul Academiei Romane si i se impune tacerea. Data fiind epuizarea sa imediata la prima aparitie, oportunitatea sa in prezent si dorinta cititorilor de a o avea la dispozitie – lucrarea se reediteaza revizuita si adaugita de catre autor. Au fost eliminate elementele depasite de timp si s-au adaugat altele noi impuse de evolutia cunoasterii sau care, din motivele expuse, nu au putut apare in prima editie.

Lucrarea "Inteligenta materiei" isi propune sa abordeze, in actuala editie, laturile esentiale ale cunoasterii, indiferent de caracterul sursei – stiintifica, empirica sau revelata – pentru a gasi un raspuns la intrebarile fundamentale ale omului si pentru a schita o posibila cale de urmat. Finalitatea sa a fost de a realiza o sinteza a acelor date despre noi, menite sa releve coerenta si rezonanta lumii de la macrounivers la microunivers, de la vizibil la invizibil, sub actiunea marelui arhitect constituit de ceea ce am numit Inteligenta materiei. Ideea de Inteligenta ordonatoare de univers, de ratiune cosmica, nu este desigur noua. La modul vag si intrebator, orice om de bun simt, in fata ordinii din natura, isi spune ca "trebuie sa existe ceva" care sa o justifice. In gandirea filozofica i se acorda un sens mai precis incepand, s-ar parea, cu Anaxagoras (c. 500-428 i. e. n.), care prin "nous" intelege o ratiune, o inteligenta responsabila de ordonarea Universului. Heraclit din Efes (c. 540-475 Le. n.) utilizeaza termenul de "logos" cu sensul de ratiune, ordine, de lege prezenta si necesara in existenta lumii de la Cosmos la ratiunea umana.

Intr-o forma sau alta, mai extins sau mai restrans, aparata sau negata, o intalnim exprimata in intreaga gandire filozofica, de la cea ezoterica, la aceea ezoterica. Evident, este specifica si tuturor doctrinelor religioase. Un discurs teoretic axat pe aceasta tema, dar privit indeosebi din unghi filozofic, este intreprins de Raymond Ruyer prin lucrarea "Gnoza de la Princeton". Din nefericire, date fiind dificultatile de informare la acea vreme, n-am avut-o la dispozitie decat dupa mai multi ani de la aparitia lucrarii mele, pentru a o cita in prima editie. Din ambele lucrari se desprinde ideea existentei unei Constiinte cosmice – cum o numeste Scoala de la Princeton – sau a unei "Inteligente", in conceptia noastra. Este inca o confirmare a acestei idei, impusa de logica datelor analizate. Nu prioritatea ideii insa este cea care ne intereseaza aici, stiut fiind ca "nimic nu-i nou sub soare".

Ceea ce ne-a interesat a fost nu afirmatia, ci demonstratia, nu enuntul, ci sustinerea ideii. Obiectivul pe care ni 1-am propus a fost acela de a face o analiza detaliata, un discurs extins asupra ideii, in care sa se urmareasca demersul sau in evolutia lumii, de la ipoteticele inceputuri pana la stadiul in care, prin om, gandirea se gandeste pe sine. Dincolo de discursul asupra cunoasterii, hotaratoare pentru motivarea acestei carti a fost experienta noastra concreta de cercetator si observator aflat in relatie directa cu omul si cu natura, in multitudinea formelor lor de manifestare. Am avut sansa de a cunoaste oameni dotati cu insusiri neobisnuite si de a fi implicat in experiente insolite, care au constituit un izvor de informatii si un prilej de profunda meditatie. Pentru unele informatii n-a venit inca timpul de a fi discutate. Vine o vreme pentru toate… Nimic din ceea ce se afirma ca o certitudine in aceasta carte nu este neverificat prin proprie experienta. Acolo unde datele personale ne-au lipsit, am mentionat intotdeauna autorul caruia ii apartin. Din acest motiv, am folosit ca date din literatura indeosebi pe acelea care veneau in sprijinul propriei experiente. Cel ce nu este strain de domeniu poate usor sesiza. N-am scris aceasta carte cu dorinta de a da lectii, ci din sentimentul datoriei fata de sansa de a fi fost, din miliarde de a nu fi fost. Acum, cand se sfarseste o lume si incepe o alta.

Autorul

Dumitru Constantin detine titlul de neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de stiinta, cercetator in domeniul constiintei, scriitor.

Practicand medicina in cadrul armatei, a avut posibilitatea sa avanseze in cercetarea creierului si a importantei gandului asupra organismului si a mediului, iar sansa unei calatorii in China l–a orientat si spre aprofundarea acupuncturii.

D. C. Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, detinator al multor premii stiintifice si literare obtinute in tara si in strainatate.

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin–Dulcan, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari si carti de certa valoare stiintifica dar si eseistica, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Stiintei. Cartea sa, „Inteligenta materiei“, a fost distinsa cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Romane (1992).

Bibliografie: –Inteligenta materiei (1981) –Oglinda constiintei (2003) –In cautarea sensului pierdut (2008).

Dincolo de titlurile sale stiintifice si de recunoasterea internationala, despre Dumitru Constantin se mai poate spune ceva: este un cautator, un personaj nelinistit, care–si pune intrebari, care nu se multumeste niciodata cu raspunsuri conventionale, care incearca mereu sa gaseasca noi perspective asupra adevarului. Cercetarile sale lipsite de prejudecati asupra constiintei l–au condus in zonele de frontiera ale cunoasterii, cu mult inainte ca in Romania sa se poata vorbi despre interferenta stiintei cu doctrinele mistice. Aceasta este motivatia care a stat la baza acestui interviu. Mai exact, o carte numita "Inteligenta materiei", al carei autor este profesorul Dumitru Constantin. O carte care a bulversat lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat "produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. Ei bine, in acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul sa fluiere in biserica. "Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in spatele aparentei solide a materiei exista un principiu energetic si informational care organizeaza universul in formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care constituie adevarata baza a universului cunoscut. Poate ca si alti oameni de stiinta romani intuiau pe atunci aceasta noua viziune asupra universului, insa doar el a avut curajul sa exprime ceea ce credea, intr–o carte. Desigur, cartea a fost interzisa.

Au trecut douazeci de ani. Traim timpuri in care ideile profesorului Dumitru Constantin au fost confirmate. Stiinta contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica, psihologia, biologia, chimia, genetica au confirmat viziunea neurologului si psihiatrului roman. Astazi, noua paradigma in stiinta afirma clar existenta acestui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca. Consecintele in termenii cunoasterii sunt incalculabile, pentru ca, pentru prima data, stiinta confirma stravechi idei considerate pana acum, cu dispret, "mistice". Lumea in care traim pare a avea un substrat spiritual, iar constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a devenit, intr–o buna zi, inteligenta. In acest context, o privire lucida, din perspectiva omului de stiinta, ar putea arunca o noua lumina asupra intrebarilor fundamentale care au strabatut omenirea de cand exista ea: cine suntem si incotro ne indreptam?

"Suntem aici, in acest colt de Univers, expresie ultima a evolu? tei. Mana unui arhitect inteligent si nevazut ne–a desprins de lut si ne–a construit dupa un plan din care transpare unicitatea sursei, treapta cu treapta, pana la nivelul creierului capabil sa se gandeasca pe sine.

Tot ce s–a intamplat, pentru noi s–a intamplat. Suntem rezultatul tuturor evenimentelor fericite si triste care ne–au precedat si cauza celor ce ne vor urma.

Noi suntem cei ce lasam in urma splendorile spiritului si ruinele nimicniciei, pentru ca omul este singura fiinta de pe Terra careia i s–a dat sa se implice in demersul naturii prin extensia inteligentei sale. Aceasta este responsabilitatea sa de a fi. Omul nu poate trai pur? i simplu, nu poate avea doar o existenta pasiva. Cu sau fara voia sa, el se implica in fizica Universului. Prin ganduri, prin actiune, prin faptele sale bune, prin faptele sale rele. Cand adevarul acesta ne va patrunde, abia atunci, in clipa astrala a devenirii noastre, se va aprinde in noi lumina inteligentei ce s–a regasit pe sine dupa o lunga ratacire pe carari de Univers." 

in parteneriat cu Ed. Eikon