„Se cuvine să spunem câteva cuvinte despre bilanţul intelectual, politic și moral al momentului antitotalitar. Critica totalitarismului a fost reprezentată ca un eveniment în care intelectualii de stânga și-au smuls ochelarii de cal pentru a vedea lumea într-o lumină mai clară, și-au revizuit într-un mod corespunzător politica și au salvat reputaţia lor morală pătată, făcând o campanie viguroasă împotriva represiunii exercitate de regimurile comuniste. Totuși, la o examinare mai atentă, antitotalitarismul francez se vădește problematic din punct de vedere intelectual, politic și moral. Avându-și originea nu atât într-o reflecţie aprofundată asupra unor regimuri presupus totalitare, cât în disputele politice interne, critica totalitarismului a avansat pe linii determinate preponderent de politica internă și, din această cauză, a făcut prea puţin sau nimic pentru progresul înţelegerii unor regimuri sau politici considerate a fi „totalitare”. În plus, ea a contribuit mult la confundarea problemelor, prin identificarea culturii politice revoluţionare franceze cu totalitarismul și prin omiterea luării în consideraţie a faptului că „totalitarismul” ar putea să aibă rădăcini în afara ideologiei revoluţionare și a proiectului revoluţionar. Preţul acestei confuzii avea să devină evident la sfârșitul anilor 1980, când, de exemplu, Furet, confruntat cu aproprierile reacţionare ale operei sale, va fi silit să admită că formulările sale din anii 1970 erau prea puternice, iar Thibaud se va descoperi criticând „vulgata antitotalitară” a anilor 1970. Inadecvată din punct de vedere intelectual din cauza vocaţiei sale politice, critica totalitarismului nu a fost mai puţin prost orientată politic. Critica totalitarismului a judecat în mare măsură greșit politica stângii partinice din anii 1970. Ea nu a reușit sau a refuzat să recunoască slăbiciunea PCF sau legitimitatea și succesul strategiei lui Mitterand pentru a ajunge la putere, alegând în schimb – în ciuda înmulţirii dovezilor în sens opus – să insiste asupra faptului că PCF și ideologia sa dominau efectiv stânga. Dincolo de opţiunea rocardiană, acești intelectuali aveau prea puţin sau chiar nimic constructiv de oferit ca soluție alternativă și, în consecinţă, adesea, în timpul celui de-al doilea guvern Mauroy, s-au pomenit jucând un rol pur negativ, de opoziţie. În măsura în care se concentra asupra pericolului totalitarismului în Franţa, politica lor a fost una de iresponsabilitate și iluzii autoinduse. În fine, bilanţul moral al antitotalitarismului nu este nici el atât de inspirator pe cât ar vrea să îl prezinte unii. Cu toate că s-a concentrat mai atent asupra disidenţilor est-europeni decât oricând înainte, apărarea acestora de către intelectualii de stânga împotriva represiunii nu era cu totul nouă. În plus, reformularea specific antitotalitară a protestelor împotriva represiunii, de la sfârșitul anilor 1970 și de la începutul anilor 1980, a focalizat în mod deliberat atenţia intelectualilor asupra represiunii sub comunism, în detrimentul celei din regimurile necomuniste. Având în vedere brutalitatea ucigașă a dictaturilor militare latinoamericane din aceeași perioadă, bilanţul moral al antitotalitarismului este cel puţin ambiguu. În ultimă instanţă, antitotalitarismul francez a prosperat și a suferit deopotrivă, atât de pe urma deschiderii conceptului de totalitarism la instrumentalizarea politică, cât și de pe urma tendinţei intelectualilor francezi de a universaliza și ideologiza dezbaterile politice interne.”
Alte titluri pentru VeronicaLazăr (prefatator):
De la cetățeni la seniori. O istorie socială a gândirii politice occidentale din Antichitate până în Evul Mediu târziu (2018)
,
Alte titluri pentru Maria-MagdalenaAnghelescu (traducator):
Escatologia occidentală (2013)
,
Originea dramei baroce germane (2013)
,
Lizibilitatea lumii (2013)
,
Teologia politică a lui Pavel (2013)
,
Salariaţii: Din Germania cea mai recentă (2013)
,
Zonă de trecere: Despre sfârşitul postcomunismului (2013)
,
Despre redistribuire şi recunoaştere. O controversă politico-filosofică (2013)
,
Teoria dramei moderne (1880 – 1950) (2013)
,
Hegemonia în cîmpul artei. Expoziţiile Documenta DX, D11, D12 şi politica bienalizării (2013)
,
