„Intr-un sfarsit ultimul meu tipat, cel care a fost mai puternic, ma trezeste. Ma gasesc deodata in odaia mea adevarata care e identica odaii mele din vis […] Ceea ce vad acum in jurul meu difera foarte putin de ceea ce vedeam cu o secunda mai inainte, dar are nu stiu ce aer de autenticitate, ce pluteste in lucruri, in mine, ca o raceala brusca a atmosferei iarna, care mareste deodata toate sonoritatile […] Ma zbat acum in realitate, tip, implor sa fiu trezit, sa fiu trezit in alta viata, in viata mea adevarata […] intotdeauna a fost asa, intotdeauna, intotdeauna."
Asa se incheie intamplarile, una din marile carti ciudate ale secolului XX romanesc.
Nicolae Manolescu
