„Comunitatea germanilor din Romania a avut un rol aparte, semnificativ si consistent in procesul complicat si sinuos reprezentat de evolutia unor spatii etno-confesionale distincte precum Transilvania, Banat, Bucovina, Basarabia, Dobrogea, Maramures, Crisana si Vechiul Regat. Amprenta pe care germanii in ansamblul lor – fie ca este vorba despre sasi, landleri, svabi, tipteri s. a. – si-au adus-o in evolutia provinciilor istorice enumerate mai sus, este lesne recognoscibila, insa inconfundabila, in opinia noastra, ea fundamentandu‑se pe un interval temporal consistent. Istoria comunitatii germane din Romania este ea insasi una deosebit de complexa, fiind alcatuita din experientele, imaginile si realizarile sasilor transilvaneni – cei mai vechi dintre germanicii din Romania, alaturi de svabii banateni (alaturandu‑i in aceasta succinta enumerare si pe svabii satmareni), tipterii maramureseni, landlerii, grupurile numeroase si compacte ale germanilor basarabeni, dobrogeni, bucovineni si, desigur, ale celor din Vechiul Regat. Desi, in unele lucrari consacrate comunitatii germane, din varii motive, monarhia de Hohenzollern-Sigmaringen este adesea ignorata, se cuvine, credem, repunerea rolului acestei dinastii de origine germana in centrul atentiei efortului de recuperare stiintifica, onesta, subliniind rolul important pe care aceasta monarhie l-a avut in procesul de modernizare a statului roman. Germanii s-au aflat printre comunitatile etnice care s-au manifestat deschis si pozitiv in favoarea Unirii Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei, Banatului, Maramuresului si Crisanei cu Regatul Roman in 1918.
Ulterior, germanii s-au manifestat activ atat in procesul suficient de complex si de sinuos de reconstructie identitara a natiunii romane, remarcandu-se atat in Parlamentul Regatului Romaniei Mari, cat si prin atitudinile sustinute in presa, adunari civice, politice, confesionale, in scopul afirmarii/promovarii intereselor lor legitime incurajati si de continutul generos conceput al Rezolutiei adoptate la Alba Iulia (1 Decembrie 1918). Aflandu-se pentru prima data in granitele aceluiasi stat, germanii s-au organizat rapid si pragmatic la scara teritoriala a Regatului Roman, reusind sa-si aleaga – pe fondul unei excelente culturi organizationale – reprezentanti (deputati si senatori) in Parlament, alaturi de un numar semnificativ de primari si consilieri corespunzand unei distributii mentionate ca atare de catre recensamintele vremii.
(…)
In contextul complicat al razboiului rece, Romania a intretinut si dezvoltat relatii economice, politice si diplomatice aparte cu Republica Federala Germania43 (vezi contractul pentru avioanele „VFM Fokker”, semnat intre 26–30 iunie 1973 in timpul vizitei in R. F. G. a lui Nicolae Ceausescu) in cadrul carora, problematica situatiei si a emigrarii cetatenilor romani de etnie germana a ocupat, de fiecare data, un loc central44. Vizitele la nivel inalt dintre cele doua state, aflate pe pozitii politico-ideologice diametral opuse, au ilustrat degradarea continua a situatiei comunitatii germane din Romania, implicit, interesul si sprijinul financiar si logistic consistent acordat de catre guvernele RFG-ului in vederea emigrarii masive a acestora in spatiul vest-german.” – fragment din Introducere
