„Nu poti fi scriitor daca nu scrii tot timpul. N-as zice ca e un viciu, fiindca viciile te darima, te distrug. A scrie devine un obicei necesar supravietuirii, asa cum am spus. Fara scris te pierzi, te ratacesti, sint ani de cind nu fac decit asta, sa scriu, si sint constient ca asta ma tine-n viata. Nu glumesc.” (Ion Vianu)
„Imi este cu mult mai greu sa justific in fata cititorului invitatia pe care i-am facut-o lui Ion Vianu de a purta un dialog. Uneori, lucrurile au un sens al lor care-ti scapa. As putea insira o multime de argumente tari, in virtutea carora am vazut necesitatea acestei carti, dar imi dau seama ca ar fi doar un discurs gol, chiar daca intemeiat… Ion Vianu imi facuse din nou onoarea de a-mi prilejui un dialog cu unul dintre cei din urma descendenti ai unei aristocratii veritabile, din alte vremuri, o aristocratie care nu tine cont de culoarea singelui, ci de valorile pe care si bunicii, si parintii mei mi le-au dat si pe care, fara indoiala, si Ion Vianu le-a dat mai departe copiilor si nepotilor sai. Innobilata de contactul cu Ion Vianu, am speranta ca si altii se vor simti innobilati citind aceasta carte.” (Ioana Scorus)
Ioana Scorus (n. 1968) este psihanalist. A semnat rubrica „Scriitornicul” din suplimentul cultural LA&I si a publicat numeroase articole, interviuri, cronici de carte si poezie in revistele Dilema, Romania literara, Convorbiri literare, Timpul etc. A publicat o placheta de versuri (Iubiri imperfecte), doua romane (Povestea unei sinucideri; Un an din viata Liubei B.) si o carte de interviuri (Paradoxurile psihanalizei in Romania). La Editura Polirom a mai publicat, impreuna cu Ion Vianu, volumul In definitiv… (2018).
Ion Vianu (nascut la Bucuresti in 1934). Studii de filologie clasica, neterminate. Doctor in medicina al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, Bucuresti. Voiaje de studii in Germania Democrata, Franta. 1964-1977: Colaboreaza la Contemporanul, Viata Romaneasca, Luceafarul etc. 1975: Publica un volum de eseuri, Stil si persoana, premiat de Uniunea Scriitorilor, si o Introducere in psihoterapie. 1977: Emigreaza, dupa ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabileste in Elvetia, practicind psihiatria. Este prezent in miscarea pentru apararea drepturilor omului in Romania. Incepe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pina in ultimii ani, in tara. 1990: Revine din ce in ce mai des in Romania, unde se reinstaleaza. Publica, in genuri diverse: memorialistica (Amintiri in dialog – cu M. Calinescu –, Exercitiu de sinceritate); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care si „Cartea Anului” (2010), si Arhiva tradarii si a miniei. In domeniul eseisticii, publica: Blestem si Binecuvintare, Investigatii mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusetea va mintui lumea si alte eseuri.
