Imparatia virtutilor. Smerenia

Am fost partasi impreuna la smerita copilarie a Sfantului Nectarie, la inaltarea sa duhovniceasca pana la treapta de mitropolit, apoi cu totii ne-am indignat vazand invidia celor rai si asumarea smereniei de catre parintele Nectarie. Dar celor umili Dumnezeu le da har, iar parintele Nectarie s-a dovedit facator de minuni inca din timpul vietii sale.

A fi smerit inseamna sa accepti tot ceea ce iti oferasi ingaduie Dumnezeu in viata. Omul smerit se crede nevrednic de bunatatile pe care le primeste in viata, se considera pe sine pacatos si mai mic fata de ceilalti.

Sfantul Ioan Gura de Aur aseamana oamenii mandri cu varfurile inalte si neroditoare ale muntilor, iar harul cu izvoarele care curg prin vai si ocolesc dealurile inalte. Astfel, harul ii ocoleste pe cei mandri si se revarsa peste cei smeriti. Smerenia mai poate fi asemanata cu radacina unui copac. Daca radacina este adanc infipta in pamant, copacul va fi puternic si va rodi, dar daca radacina va iesi la suprafata, copacul se va usca si nu va avea nicio roada.

Orice virtute este ca o stea marunta de pe cer. Stelele stralucesc numai noaptea cand este intuneric. Dar odata cu rasaritul soarelui, ele isi pierd stralucirea si dispar. La fel se intampla si cu oamenii. Cat timp se afla in noaptea pacatelor, indepartati de Dumnezeu, oamenii raman in mandria lor. Dar odata ce harul lui Dumnezeu rasare in sufletele lor, indata se arata ca o stea neputincioasa in lumina cea puternica a soarelui.

Smerenia face posibile celelalte virtuti, pe cand mandria le anuleaza.