Hermann Oberth, parintele navigatiei spatiale

Nascut in Transilvania, la Sibiu, pe 25 iunie 1894, Hermann Oberth face parte dintr-o familie de sasi transilvaneni cu mare deschidere spre noile cuceriri stiintifice.

El frecventeaza gimnaziul umanist din Sighisoara, cunoscut ca Scoala din Deal. Liceanul de 12 ani citeste cu infrigurare cartile lui Jules Verne: De la Pamant la Luna si Calatorie in jurul Lunii, care ii trezesc curiozitatea si dorinta de a cunoaste cosmosul, determinandu-l sa caute solutii practice pentru a ajunge in spatiu. Astfel, in 1908, Oberth, in varsta de numai 14 ani, gaseste solutia: racheta. De atunci inainte, drumul vietii sale este predestinat: el devine cel care descopera racheta spatiala si viata lui se dedica in intregime deschiderii unei largi perspective spre spatiile infinite, in folosul semenilor lui. In mod incontestabil, el este o personalitate universala care nu poate fi revendicata de un popor sau o tara anume, si totusi, putem spune cu mana pe inima ca el si-a extras seva si geniul din pamantul si spiritualitatea Transilvaniei, facand primii pasi ai vietii pe pamant romanesc. Activitatea desfasurata de el in Medias si Sighisoara ca profesor de fizica si de matematica, de inventator, a pus amprenta asupra culturii transilvane a inceputului de secol 20.

In onoarea lui Hermann Oberth, cel care a facut primul pas catre Luna, institutii de invatamant si strazi din Transilvania au primit numele sau. Si suntem mandri ca, desi de-a lungul vietii sale drumul l-a purtat pe renumitul „parinte al navigatiei spatiale” prin multe locuri de pe Pamant, in cele din urma, patria sa ramane Romania.

Hermann Oberth a fost primul care, in legatura cu ideea unei adevarate calatorii in spatiul cosmic, a pus mana pe rigla de calcul si a prezentat concepte si proiecte de constructie prelucrate numeric. El descrie cu claritate profetica toate elementele esentiale ale rachetelor noastre mari de astazi, pe care unii contemporani le considera adesea drept inventii ale ultimilor ani. In afara de aceasta, el a dezvoltat bazele teoretice pentru principiul si modul de lucru al rachetelor cu combustibil lichid, precum si metodele de comanda ale acestora. […]

 […] Inceperea cuceririi spatiului cosmic cu aparate construite de mana omului si de catre omul insusi este o intentie ale carei consecinte noi astazi inca nu le putem aprecia pe deplin. Succesele noastre de pana acum, care si-au gasit expresia vizibila in aselenizarile cu echipaj uman, in coborarile line pe suprafetele planetelor din sistemul nostru solar si in statiile orbitale locuite, au furnizat cele mai valoroase cunostinte despre conditiile ambientale din afara atmosferei terestre, despre constitutia Lunii si a planetelor noastre invecinate. Momentul dramatic in care omul a pus pentru prima oara piciorul pe un alt corp ceresc a fost un nou punct culminant in istoria omenirii, un punct culminant ale carui baze si premise le-a creat Hermann Oberth.

Numeroasele onoruri, de care a avut parte de multi ani in tara si in strainatate, exprima cel mai bine prestigiul de care se bucura el in cercurile de specialitate. Pentru contributiile sale indicatoare ale directiei in domeniul astronauticii, i se cuvine un loc de onoare in istoria stiintei si tehnicii.

Wernher von Braun

Fragment din carte:

Cu prilejul vizitei sale in SUA, Hermann Oberth este primit si la Casa Alba si invitat sa tina o conferinta in Capitoliu in fata Comisiei pentru Navigatia Spatiala din Congresul SUA. „Privirea aruncata din Cosmos asupra Pamantului nostru”, isi exprima Oberth punctul de vedere la obiect, „ne arata ce mic, pretios si fragil giuvaer ne este dat

pe mana. Amenintarea Pamantului vine astazi nu de la un dezechilibru cosmic, ea vine in primul rand de la fortele intunecate din noi insine — impreuna cu cunostintele noastre tehnice!”

Ganduri si ingrijorari similare il preocupau insa pe pionierul navigatiei spatiale inca mult mai demult. In articole si conferinte (Responsabilitatea omului de stiinta, Despre sensul navigatiei in spatiul cosmic, „Cercetare, navigatie spatiala, criza omenirii” s. a. m. d.), care dateaza din anii cincizeci, Hermann Oberth intervine consecvent pentru ca rezultatele revolutiei tehnico-stiintifice contemporane sa fie utilizate rational. Intrebarea: „Cercetarea, tehnica, stiinta si cultura pana acum ne-au facut fericiti?” [O 88] trece ca un fir rosu prin toate aceste contributii. Cert, marile progrese din stiinta si tehnica au facut intr-adevar posibile si bombele atomice si rachetele de lupta. Sa fie acesta un motiv pentru a vrea sa oprim progresul? Sa ne intoarcem in timpurile „ciobanilor si taranilor”? Sa constea Raul in aceea ca oamenii stiu deja prea mult? La toate aceste obiectii, Oberth raspunde clar si hotarat: Nu. Motivatia sa este limpede: „Cu cat cunoaste cineva mai bine o regiune, cu atat mai mica este primejdia ca el sa se rataceasca, si cu cat mai mult stie omenirea, cu atat mai mic este pericolul ca ea sa greseasca.

Starile de lucruri din zilele noastre sunt posibile nu fiindca in unele domenii stim prea mult, ci numai din cauza ca in alte domenii nu cunoastem indeajuns. (…) Poluarea aerului si a apei de exemplu nu o putem elimina din lume prin aceea ca dam foc la fabrici, nimicim sursele de petrol si minele si renuntam la toate atomobilele, ci numai prin aceea ca o intoarcere in epoca de piatra de altfel nici nu mai este posibila.