Glorie

Explozia aurorală din Glorie împinge la suprafaţă o nostalgie a poeticului inocent, a trăirii necritice, a pozitivului eminamente liric, pe care-l ştim paradigmatic la, de pildă, Ana Blandiana – dar la tata umorile sunt mai consistente, ambreiajele scrâşnesc uneori, chiar dacă în mare peisajul e asemănător. Cred că solarul acesta nu se va mai reîntoarce în literatura română care, după 1990, este obligată la un exerciţiu permanent de prise de conscience pe care doar genialitatea o poate concedia (dar asta se întâmplă, totuşi, rar, ca să nu mai spunem că şi mărcile genialităţii au o viaţă şi, deci, o moarte).