Glonțul de argint sau Adevărata moarte a lui Avram Iancu

MOȚUL: Bucurie cu primejdie!

IANCU: Semnul primejdiei tresare‑n sufletul moţilor! Sar toţi ca unul la vestea de pojar!

MOȚUL: Nu le e frică de moarte!

IANCU: Nu le e frică, nu! Vin chiuind ca la nuntă și fiinţa lor primește vestea primejdiei pe cea mai ascuţită coardă a ei, acolo unde tresare bucuria!

MOȚUL: Primejdie cu bucurie!

IANCU: De‑acum trebuie să vină! Să vină moţii și tribunii! Dobra să vină și Buteanu să vină… Cu ai lor… Să‑i simt lângă mine… Să fim împreună, așa, toţi laolaltă, să‑nfruntăm primejdia și să așteptăm bucuria!

MOȚUL: Vin! Trebuie să vie!

IANCU: Îi văd cum se‑avântă cu toţii ca într‑o apă limpede, care e nădejdea lor de fericire…

MOȚUL: Veche nădejde! Bătrână nădejde!

IANCU: Bătrână cât neamul, omule! Dar înflorită acum din nou, ca o copilă… O, de‑aș apuca să trăiesc s‑o văd crescând, fecioară… Să‑mi fie mireasă!

MOȚUL: A ta va fi, Avrămuţ: mireasa ta, fericirea neamului!”

* * *

„MOȚUL: Hai, Crăișorule, hai că ne‑așteaptă!

IANCU: Viu, Puidecuc! Viu! Cu pasul tău larg tu‑mi scrii pe inimă o veste cerească!

TÂNĂRUL: Domnule Iancu! Dânsul este unul din foștii dumitale luptători, un moţ?

IANCU: Da, tocmai asta este!

TÂNĂRUL: Și cum se numește, domnule Iancu? Vreau să scriu despre el în carneţelul meu!

IANCU: Ha! Păi cum se numește? Se numește în multe feluri…

TÂNĂRUL: Cum așa? Cum se poate numi în mai multe feluri?

IANCU: Așa, foarte bine, dar dumneata scrie‑l acolo, în carneţelul dumitale…

TÂNĂRUL: Asta e: Cum să‑l scriu anume?

IANCU: Scrie‑l cuc și altă pasăre!

TÂNĂRUL: Chiar așa să‑l scriu?

IANCU: Așa, cum îţi spun eu!

TÂNĂRUL: Și era bun luptător?

IANCU: Ascultă aici! Scrie acolo, în carneţelul dumitale, că nu este râu mai limpede ca Arieșul, popor mai bun și mai frumos ca moţii, nu sunt femei mai frumoase ca buciumanele, soldaţi mai voinici ca vidrenii și scărișorenii… Și nici pești ca păstrăvii!”