Ghinga pe înțelesul tuturor

„Trebuie spus că ghinga pe înțelesul tuturor e și el un volum de construcție. Se vede de la poziționarea la început și la final a două texte «până la capăt»/ «la capăt». Nu doar prin abilitatea cu care îl structurează, Coman dă impresia unei poete exersate îndelung înainte de a-și propune să debuteze, ci prin modul impecabil în care își concepe fiecare text în parte. Dacă veți căuta bâjbâieli, construcții întâmplătoare, falsete, balast (inerente unui volum de debut), vă asigur ca nu le veți găsi aici. Coman reușește să construiască o lume credibilă cu o voce feminină care, deși pare să șoptească, strigă. Este o carte care exploatează jocul de contraste, nuanțând: «abia după cel de-al doilea copil al nostru/ am înțeles ca sunt chestiuni/ perfect distincte – dragostea (am/ putea trăi foarte bine/ ca frații) și plăcerea./ pentru amândoi plăcerea a venit/ de la corpul străin. n-a mai rămas decât dragostea./ o vom duce cum se cuvine până la capăt». Unei poetici feminine viscerale cu artificii retorice, Coman îi opune ceea ce mulți ar punea vedea drept o extirpare a afectivității. Vorbim de dedublare: «niciodată n-am încetat să-mi vorbesc/ altfel decât unei femei/ dar astăzi am depășit orice închipuire./ astăzi când tocmai reușisem/ să-mi adorm trupul/ iar tensiunea dintre mine și el/ aproape că se risipise» și de depersonalizare: «într-un loc în care se aud tot mai tare/ copiii/ cineva mă numește nina./ am 40 de ani/ și nu vreau să-mi mai beau cafeaua cu un mort». Vorbim de existență domestica printre oale, robinet, frigider, pașa hasan, adjectiv, de hiperchinezie dublată de deficiență de concentare, dar și de oboseală cronica («nu mă odihnesc niciodată») și acuitate perceptivă, de pândă («ciulesc urechile»). O figură care pare că folosește prospecția ca terapie: «voi schimba ceva la păr, îmi voi/ cumpăra ciorapi verzi./ voi zugrăvi bucătăria. îmi voi/ face timp să corectez teancurile cu lucrări./ voi îmbătrâni» pentru a cădea, de fapt, imediat în blazare. Pe aceste schimbări bruște de direcție, fără a fi disonante, ci perfect muzicale, Coman mizează și iese pe deplin câștigătoare.“ – Ioana Dunea