Gestul animalului mort

„Dorin Mureşan vine cu o carte şocantă, în tradiţia lui Miller şi Bukowski, maeştri transgresaţi printr-un ezoterism negru, ce îmi aminteşte de experienţa subiectului peste care se închide iadul ca o cagulă care-ţi blochează respiraţia. Formaţia de filosof a autorului este responsabilă pentru crearea unor intermezzo-uri eseistice, care vor face deliciul cititorilor avizaţi. Prima nuvelă, care este un Bildungsroman în miniatură, un fel de Educaţie spirituală a celui care se pregăteşte pentru descensus ad inferos, mi se pare îndeosebi un text cult, o bijuterie înţeleasă mai bine de cei care cunosc damnaţiunea superiorităţii. Trebuie să consumi biblioteci pentru a te ridica deasupra lor ca un moroi cultural sau ca o scânteie de aur, ce planează asupra cărţilor pe care le-ai ars prin tine. Nu ştiu dacă atmosfera deterministă a romanului este un plus sau un minus. Emulându-l poate pe Schopenhauer, care a decis că nu putem trece de propriul nostru caracter, Mureşan descrie roata lui Ixion, pe care o ungem cu toţii, lupul resentimentului şi al fricii din mitologia amerindiană, pentru că din prima secundă în care suntem aruncaţi în existenţă moartea dictează reperele fiinţei noastre, astfel încât atributul principal al libertăţii este dezvăluit de întrebarea: „cât de lungă ţi-e lesa?” Iar problema alterităţii este rezolvată astfel: ceilalţi sunt demoni reîncarnaţi în oameni. Dorin Mureşan scrie din mansarda lui Eliade care comunică strâns cu subsolul lui Dostoievski iar personajul lui principal pare să fi fost schiţat de Darren Aronofsky. Huxley ar fi rescris Porţile percepţiei dacă ar mai fi citit romanul lui Mureşan sau ar fi decis că este prea naiv pentru a fi capabil de a-şi cunoaşte cu adevărat propriul infern.” (Ștefan Bolea).