„Știința fără religie e incompletă, religia fără știință e oarbă.” – Albert Einstein
La un moment dat în viața noastră, ne întrebăm care este scopul nostru? Care este sensul vieții? De ce existăm? Căutarea acestui sens de către omenire a constituit un impuls pentru știință și religie. În timp ce religia adoptă credința într-o conștiință atotcuprinzătoare, infinit mai mare, știința încearcă să deslușească misterele creației universului și a vieții prin intermediul unor date strict observabile și repetabile. Ce se întâmplă dacă ambele au dreptate?
Există dovezi că „cunoașterea” spiritualității poate fi unificată cu observațiile științei prin două simboluri geometrice formate din triunghi și arc și aspectele acestora. Autorul Carroll arată cum, de-a lungul mileniilor, religiile au intuit importanța acestor forme și au încorporat simbolismul lor în credințele lor, în timp ce aceleași forme au fost găsite de știința modernă ca fiind esența vieții și a cosmosului. Această geometrie comună nu este o simplă coincidență. În studiul simbolismului nostru colectiv prin ochii atât ai științei, cât și ai spiritualității, ne aflăm în relație cu întregul și părțile noastre respective pe care trebuie să le jucăm în acest univers uimitor al vieții.
Unificarea spiritului cu știința prin intermediul geometriei și al simbolismului Caroll se bazează pe importanța formei și a simbolului de-a lungul istoriei, religiei și științei, începând cu Moise și culminând cu Era Vărsătorului. El analizează simbolismul Tetradei lui Pitagora, piramidele din Egipt, Steaua lui David, teoria fractalilor și a haosului, ADN-ul uman și multe altele.
Studiind simbolismul colectiv atât prin prisma științei, cât și a spiritualității, ne situăm în raport cu întregul și cu părțile noastre corespunzătoare pentru a acționa în acest univers al vieții care inspiră venerație.
